Consiliul European – Mai multe state membre vor anunța luni retragerea diplomaților din Rusia și noi sancțiuni împotriva Moscovei

De Iulian Soare | 25.3.2018 .

Cel puțin 10 state membre vor anunța luni expulzarea diplomaților ruși, conform unor declarații pe surse acordate la finalul Consiliul European. În cadrul summitului, liderii țărilor UE au confirmat evaluarea Marii Britanii, potrivit căreia atacul de la Salisbury a fost comandat de Moscova, dar au convenit asupra unor măsuri luate în comun, în funcție de răspunsul autorităților ruse.

În comunicatul de la finalul reuniunii, se precizează că UE condamnă folosirea armelor chimice trebuie condamnată sistematic și cconstituie o amenințare la securitatea tuturor statelor membre.

Potrivit Financial Times, printre statele care-și vor retrage adiplomații din Rusia se numără Polonia, Franța și statele baltice.

Angea Merkel și Emmanuel Macron, citați de EuObserver, au anunțat că vor impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, iar unele dintre măsuri vor fi anunțate luni.

Întrebat dacă România va expulza diplomații ruși, Klaus Iohannis a răspuns că nu există încă o astfel de decizie: “Discuția despre expulzarea diplomaților nu este una care se decide în Consiliul European. Aceasta este o chestiune de securitate națională în fiecare dintre țările membre și unii dintre colegi au avut opinii asupra acestei chestiunii și, ca urmare, mulți dintre noi vom merge acasă și vom continua această discuție, în formatul constituțional adecvat, pentru a lua mai apoi o decizie. Imediat ce vom avea o decizie, ea va fi făcută publică”, a spus președintele pe acest subiect.

Relația comercială cu SUA

Celălalt subiect care a umbrit Brexitul, care inițial trebuia să fie cel mai important pe ordinea de zi a summitului, a fost cel al tarifelor suplimentare impuse de SUA pentru importurile de oțel (cu 25%) și aluminiu (cu 10%).

Uniunea se numără printre statele care se bucură până la 1 mai de o scutire de la plata noilor tarife, însă liderii UE cer o exceptare permanentă și exclud orice negocieri în acest termen stabilit de Donald Trump.

Acceptarea unor astfel de discuții cu SUA ar însemna să se intre o spirală în care “noi toți vom pierde”, a avertizat vineri Angela Merkel, iar președintele francez a declarat că UE nu trebuie să negocize cu pistolul la tâmplă și că Uniunea trebuie să se arate dispusă să discute doar dacă SUA respectă regulile Organizației Mondiale a Comerțului.

Brexit: s-au aprobat termenii perioadei de tranziție

Cele 27 de state membre au au aprobat vineri oficial termenii perioadei de tranziție după Brexit, potrivit cărora relația dintre Marea Britanie și UE va fi aproape neschimbată până la sfârșitul anului 2020, cel puțin. În acest interval, Londra trebuie să respecte toate regulile UE.

În practică, a spus Donald Tusk, aceasta înseamnă amânarea cu 21 luni a tuturor consecințelor negative ale Brexitului.

De asemenea, liderii UE 27 au aprobat liniile directoare ce trebuie urmate de echipa de negociere pe subiectul viitoarei relații cu Marea Britanie.

Discuțiile nu au fost detaliate, probabil deliberat, scrie BBC, pentru a se transmite păstrarea unității blocului comunitar pe această chestiune.

Declarație împotriva acțiunilor Turciei în Marea Egee

Șefii de stat și de guverne din UE au convenit să-i ceară urgent Ankarei să respectul dreptul suveran al Ciprului și Greciei de a explora și exploata resursele sale naturale.

Decizia vine după ce nave militare turcești au blocat anul acesta operaţiuni de foraj şi exploatare a gazelor naturale din Marea Mediterană şi Marea Egee asupra Ciprului şi a Greciei.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »