Costul muncii în România: defazaj sever între zona business și non-business. Marea problemă a structurii creșterii, în context european şi regional

De Iulian Soare | 27.12.2017 .

În trimestrul III 2016, România s-a situat pe primul loc între statele membre UE în ceea ce priveşte creşterea costului orar al muncii (+16,5% nominal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent), potrivit datelor publicate de Eurostat.

Podiumul a fost completat de vecinele noastre Ungaria (+12,6%) şi Bulgaria (+10,7%), ceea ce semnifică o tendinţă regională dar mult mai pronunţată la noi.

De reținut pentru plasarea în contextul evoluţiilor din fostele state socialiste, valori semnificative de majorare a costurilor cu forţa de muncă s-au consemnat şi în Estonia (+8,6%), Lituania (+7,9%), Slovacia (+7,3%), Cehia (+7,0%) şi Slovenia (+6,8%). Tot în Balcani, cu noi şi bulgarii, la greci s-a consemnat o creştere de +9,7%.

Media pe întreaga Uniune a fost cu mult mai mica, de doar 2,1%, în timp ce creșterea  costului orar al muncii în Zona Euro a fost de numai 1,6%. S-au consemnat chiar și scăderi ale costului orar al muncii, în Portugalia (-1,1%) și Finlanda (-3,0%). Rezultatul pentru Europa Centrală şi de Est este o creștere relativă a costurilor cu angajații și o erodare a competitivității prin costul mai scăzut al forței de muncă.

Un avans semnificativ al costurilor salariale în România era de aşteptat, deoarece acum doi ani se situam pe ultimul loc în UE la partea care revine remunerării muncii din rezultatul activității economice, cu doar ceva mai mult de 30% (față de peste 40% în marea majoritate a țărilor din jur și peste 50% în aproape toate țările occidentale dezvoltate).

Totuși, erodarea de competitivitate prin prețul mai ridicat al muncii depuse ar fi trebuit justificată prin creșterea productivității. Or, media indicatorului de productivitate a muncii în industrie ( referinţa pentru întreaga economie) a fost de numai 5,8%, adică doar 35% din majorarea costurilor cu forţa de muncă pe întreaga economie şi 50% din cea consemnată în industrie.

Ceea ce e mult mai bine faţă de stagnarea productivităţii muncii din 2015 (0%) sau scăderea de productivitate din 2016 (-0,4%) dar apare ca insuficient în raport cu ritmul de creştere a costurilor cu munca. Mai ales în contextul competiţiei zonale pentru atragerea de noi investiţii, competiţie în care stăm relativ slab la infrastructură sau mediu de afaceri.

Problema majoră – repartizarea creşterilor: zona business vs. non-business

Ceea ce îngrijorează în mod deosebit pentru România este modalitatea în care a fost distribuită această creștere salarială. Spre deosebire de mai multe state foste socialiste (inclusiv vecina noastră de la sud de Dunăre) şi de tendinţa înregistrată clar la nivelul mediei UE, la noi creşterea costurilor cu munca a fost mai mare în zona non-business a economiei.

Mai mult, departe de situaţia relativ echilibrată din Cehia, Slovacia sau Ungaria, ecartul este unul uriaş ( 30,6% non-business faţă de 11,8% pe segmentul de business). După intrarea în vigoare a măsurilor recente de indexare programate pentru toți bugetarii, acest ecart se va majora și mai mult.

Practic, la distribuirea beneficiilor creşterii economice, s-a mers pe alocarea net prioritară către cei care primesc bani din impozite şi taxe în raport cu cei care le generează.

Dacă ne raportăm la nivel regional, trebuie subliniat că problema nu aparține sectoarelor preponderent private ale economiei. Spre deosebire de situaţia din sectorul bugetar, nivelurile şi dispunerea creșterilor costurilor salariale de la noi pe cele trei segmente mati ale zonei de business (industrie, construcții și servicii) apar ca fiind destul de aproape de cele ale altor state din regiune.

Astfel, datele comunicate de Eurostat arată că avem deja o problemă bine conturată cu creșterea costului salarial. Iar această problemă se vede evident atât în mărime absolută, cât și din punct de vedere al concentrării pe zona non-business.
Adică pe partea aflată sub influența deciziei administrative a Executivului și nu pe partea aflată sub acțiunea forțelor economiei de piață.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Adrian N Ionescu

România vrea să joace în Europa energetică subminând investițiile strategice: De 4 ani, multe companii energetice de stat nu și-au făcut măcar jumătate din programul de dezvoltare anual

Marile companii energetice ale statului și-au propus an de an să-și accelereze investițiile, dar în realitate nu au reușit să-și respecte planurile niciodată din 2015 […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

UE, hipnotizată de banii Chinei: valoarea activelor chinezești în Europa a crescut de 10 ori în 4 ani. Beijingul rade tot, Bruxellesul e spectator

Pe 9 aprilie va avea loc, la Bruxelles, summitul UE – China, iar analiștii economici se așteaptă ca tonul Uniunii să fie mai categoric, după […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

România, tot mai departe de performanţa comercială a Zonei Euro

Datele publicate de Eurostat referitor la comerţul internaţional al Zonei Euro arată o diferenţă majoră faţă de situaţia în care se află România. Excedentul s-a […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

România de 8 Martie: Prima din UE la egalitatea de gen în ce privește plata, ultima în ce privește angajarea

Cu ocazia zilei internaţionale a femeii, Eurostat ne-a mai dat o veste neplăcută: România s-a plasat pe locul patru în UE la inegalitatea de gen […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Bulgaria vs România: Reforma și rezultatele Fiscului de la Sofia și contrareforma și consecințele ei de la București

Autoritățile fiscale din Bulgaria, care au implementat cu succes un program de modernizare realizat cu sprijinul Băncii Mondiale, program pe care România l-a abandonat după […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Abuzul momentului e de fapt un șantaj: Poștașii vor lucra gratis pentru PSD în schimbul plății unor drepturi și al ”nepolitizării” Poștei, recunoaște Matei Brătianu

Comitetul Executiv al Sindicatului Liber din Poșta Română a decis încheierea unui protocol cu PSD, document prin care factorii poștali se obligă să colecteze informații […] ... 
Citeste mai departe »

UE ar putea introduce vize pentru americanii care vor să intre în spaţiul Schengen, din 2021

Cetăţenii Statelor Unite care vor să călătorească într-unul din cele 26 de state membre ale spaţiului Schengen vor avea nevoie de viză începând din 2021. […] ... 
Citeste mai departe »

Manifestație a jurnaliștilor croați împotriva cenzurii și a presiunii exercitate prin procese

Sute de jurnalişti croaţi au manifestat în centrul Zagreb, sâmbătă, împotriva înmulţirii proceselor care vizează reprezentanţi ai acestei bresle şi care în ochii acestora echivalează cu cenzura. […] ... 
Citeste mai departe »

Eforturile Franței de a îngrădi protestele Vestelor Galbene ajută la afirmarea internațională a mișcării

Adunarea Națională a Franței a adoptat marți un proiect de lege menit să îngreuneze organizarea protestelor de stradă, care durează de săptămâni bune sub stindardul […] ... 
Citeste mai departe »

”Vestele galbene”, al zecelea weekend consecutiv de proteste la Paris

Protestatarii din mişcarea Vestelor Galbene s-au adunat sâmbătă la Paris pentru al zecelea weekend consecutiv de proteste faţă de preşedintele francez Emmanuel Macron şi guvernul […] ... 
Citeste mai departe »