Costurile noului program de ajutoare sociale din Polonia îi alarmează pe economiști

De Alexandra Pele | 22.2.2016 .

Una dintre promisiunile făcute de Partidul Lege și Justiție în campania electorală din Polonia a fost acordarea unor ajutoare lunare în valoare de 500 de zloți, circa 114 euro, pentru al doilea copil și fiecare de după el. Confruntați cu una dintre cele mai severe crize demografice din Europa, politicienii polonezi a făcut din ajutoarele pentru familiile din clasa muncitoare un angajament de bază al programului de guvernare, o promisiune populistă în valoare de 5 miliarde de euro pe care economiștii o consideră o amenințare la adresa stabilității financiare a țării, potrivit Financial Times.

Legiferat în această săptămână, ajutorul va fi plătit începând cu luna iulie și ar putea însemna echivalentul unui salariu pentru unele dintre familiile poloneze. Varșovia speră să își asigure astfel popularitatea, dar și să majoreze rata fertilității, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

Costurile măsuri reprezintă un motiv de îngrijorare având în vedere că peste 2,7 milioane de familii și 3,7 milioane de copii vor fi eligibil. Înainte, doar familiile cu venituri mai mici de 675 de zloți pe lună puteau beneficia de un ajutor în valoare de 118 zloți pe copil.

Partidul Lege și Dreptate, o formațiune influențată de puternica Biserică Catolică din Polonia, susține că roadele succesului economic din ultimul deceniu au fost simțite cu precădere de clasa mijlociu, din mediul urban. Răsplătirea clasei muncitoare, din care fac parte cu precădere familiile numeroase din mediul rural, în special din zona mai săracă din estul țării, este un punct cheie al programului de campanie.

”Acesta este un pas important către repararea Poloniei… sprijin real din partea statului pentru cei care sunt cei mai importanți în țara noastră: familiile cu copii”, a declarat președintele Andrzej Duda. ”Nu vreau o Polonie în care să aud mereu că nu se poate face ceva”, a adăugat el.

Băncile, economiștii și guvernul se așteaptă ca măsura să coste bugetul de stat 3 miliarde de euro în acest an și 5 miliarde de euro în 2017. O parte din finanțare va fi asigurată de noua taxă impusă băncilor și supermarketurilor străine, precum și de vânzarea unor licențe telecom în valoare de 2,1 miliarde de euro. Pentru anul viitor nu este clar cum va fi susținută financiar măsura.

Costul ajutoarelor sociale îngrijorează și ministerul finanțelor din Polonia. Statul și-a redus deficitul bugetar de la 8% din PIB în 2010, la 3% anul trecut, însă temerile cu privire la relaxarea cheltuielilor publice au dus la creșterea costurilor de împrumut ale statului. Fitch a avertizat luna trecută că rating-ul de A al Poloniei este bazat pe capacitatea statului de a menține deficitul sub pragul de 3% din PIB, nivel considerat sustenabile de UE. Varșovia a emis obligațiuni în valoare de 6,5 miliarde de euro în acest an pentru a face față cheltuielilor în creștere.

Vicepremierul Mateusz Morawiecki a admis că valoarea ajutoarelor este foarte ridicată, însă a precizat că o parte din costuri vor fi acoperite de creșterea economică. Întrebat dacă există estimări cu privire la impactul programului asupra ratei fertilității, Morawiecki a spus că ”după 12, 24 de luni vom putea să evaluăm impactul și să îl facem mai flexibil”.

Potrivit estimărilor oficiale, populația aptă de muncă a Poloniei va scădea la 5,3 milioane de persoane, respectiv 22%, în următorii 35 de ani, afectând perspectivele și potențialul de creștere și ducând la presiuni suplimentare asupra bugetului.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »