Creşterea economică în Germania s-a redus mult în 2012

De Elena Poenaru | 16.1.2013 .

Economia germană a crescut cu 0,7% în 2012, cu mult mai puţin decât în anul precedent, potrivit unor date preliminare citate de BBC.

În 2011 s-a înregistrat o creştere de 3%. “În 2012 economia germană s-a dovedit a fi rezistentă într-un mediu economic dificil şi a rezistat în faţa recesiunii din Europa”, anunţă biroul federal de statistică, Destatis.

Unii analişti cred că şi economia germană va intra în recesiune.

Destatis precizează că activitatea economică a “încetinit” considerabil în a doua jumătate a anului trecut şi în special în ultimul trimestru. “Cifrele privind creşterea pe întrregul an, de 0,7%, implică o contractare de aproape o jumătate de punct procentual în ultimul trimestru”, spune statisticianul Norbert Raeth.

Luna trecută, banca centrală a Germaniei, Bundesbank, a redus prognoza privind creşterea economică pentru acest an până la 0,4% şi a avertizat că economia s-ar fi putut contracta în ultimele trei luni ale anului 2012 şi ar putea face acelaşi lucru în primul trimestru al anului 2013.

Economia zonei euro, ca întreg, este deja în recesiune, contracându-se deja în al treilea şi al patrulea trimestru din 2012, precizează sursa citată.

Pentru 2012, comerţul internaţional a fost “foarte robust”, cu exporturi cu 4,1% mai mari ca în 2011. Importurile au crescut cu 2,3%. Balanţa comercială pozitivă a fost, încă o dată, “principala forţă de creştere pentru ecoonomia germană”.

Cheltuielile gospodăriilor au crescut cu 0,8%, în timp ce cele guvernamentale au crescut cu 1%.

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »