Curtea Europeană de Justiţie susţine decizia de a nu fi mărite salariile funcţionarilor UE

De Elena Poenaru | 22.11.2013 .

Guvernele europene au avut dreptul de a respinge creşterea cu 1,7% a salariilor personalului instituţiilor europene în timpul crizei economice, a decis, marţi, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), potrivit EUObserver.

Curtea cu sediul la Luxemburg a susţinut o decizie a guvernelor UE de a respinge mărirea salariilor în 2011, propusă de Comisia Europeană.

Potrivit reglementărilor referitoare la personal, Comisia Europeană a făcut o propunere oficială de creştere anuală a salariilor şi pensiilor către guvernele naţionale. Aşa numita “metodă”, care va expira luna viitoare, constă într-o formulă bazată pe schimbarea costurilor traiului în Bruxelles şi puterea de cumpărare a salariilor funcţionarilor publici din opt state membre UE.

Cu toate acestea, Curtea a decis că guvernele aveau dreptul să invoce, în 2011, criza economicp pentru a nu aplica metoda respectivă, din cauza recesiunii ce a lovit Europa.

Propunerea CE a provocat nemulţumire la niveluol guvernelor naţionale, care au fost nevoite să impună măsuri interne de austeritate pentru funcţionarii publici. Oficialii UE beneficiază de taxe mai mici decât majoritatea ţărilor membre, pe lângă decontarea cheltuielilor legate de costurile traiului la Bruxelles.

CEJ a decis că guvernele nu au fost obligate să crească salariile şi să aprobe cererea CE, din cauza “deteriorării rapide şi serioase a economiei UE”.

Verdictul este un pas înapoi pentru Comisie, care a refuzat să răspundă la întrebarea dacă va face o nouă propunere privind creşterea salariilor. Purtătorul de cuvânt Anthony Gravili a spus că executivul comuniar va studia şi va “reflecta” la această decizie, adăugând că “sunt binevenite clarificările juridice pe care le oferă Curtea”.

În 2013-2014, salariile şi pensiile oficialilor UE vor îngheţa, iar noile reglementări privind personalul UE intră în vigoare din ianuarie şi includ o “clauză moderată”, care va limita adaptarea veniturilor de la o foarte mare creştere sau descreştere a puterii de cumpărare la 2%, alături de “o clauza de criză”.

“Este prea devreme să spunem dacă vom face o nouă propunere pe această temă”, a spus Gravili, deşi Comisia a precizat că va respecta decizia Curţii.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »