David Cameron solicită pentru Marea Britanie postul de Comisar european pentru mediu

De Victor Bratu | 6.7.2016 .

Premierul britanic David Cameron dorește ca următorul reprezentant al Marii Britanii în  cadrul Comisiei Europene să dețină portofoliul politicilor europene de mediu. Cameron a transmis telefonic solicitarea sa președintelui Comisiei, Jean Claude Junker, și președintelui Parlamentului European, Martin Schultz, declară pentru Politico oficiali europeni care cunosc conținutul convorbirilor.

David Cameron îl va nominaliza pe Julian King (foto), actual ambasador al Regatului Unit în Franța, pentru a ocupa una dintre pozițiile britanice în executivul european care urmează să se vacanteze în curând- actualul comisar britanic pentru servicii financiarre Jonathan Hill își părăsește postul pe data de 15 iulie.

Jonathan Hill a anunțat imediat după aflarea rezultatului referendumului organizat în Marea Britanie că demisionează din funcția pe care o deține la nivel european, atribuțiile de comisar pentru servicii financiare fiind deja trecute în sarcina vicepreședintelui Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.

În cursul săptămânii trecute, Jean Claude Junker și David Cameron au decis că Marea Britanie poate nominaliza un cetățean britanic care să completeze echipa executivă europeană până la data la cere procesul Brexit este definitivat. La momentul respectiv, cei doi au anunțat că atribuțiile viitorului comisar britanic urmează să fie stabilite ulterior.

Jean Claude Junker a transmis însă premierului Cameron, potrivit surselor citate de Politico, că viitorul reprezentant britanic al Comisiei nu poate îndeplini o funcție care implică participarea directă în procesul de ieșire al Marii Britanii din UE.

În final, împărțirea portofoliilor europene este un atribut al președintelui Comisiei. Dacă dorește să satisfacă solicitarea lui David Cameron, Jean Claude Junker ar trebui să procedeze la o remaniere a executivului european- poziția de comisar pentru mediu, afaceri maritime și pescuit este ocupată de maltezul Karmenu Vella, fiind greu de crezut că Maltei i se va acorda responsabilitatea serviciilor financiare europene.

Junker și Schultz au discutat luni posibilitatea confirmării în funcție a lui Julian King de către Parlamentul European în cadrul unui dineu cu lideri parlamentari organizat la Strasbourg.

Purtătorul de cuvânt al guvernului britanic a refuzat să comenteze informațiile Politico, făcând însă referire la o declarație anterioară a Downing Street în care se afirmă că David Cameron ”lucrează pentru a completa cât de curând posibil poziția de Comisar atribuită Marii Britanii”.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Martin Schultz nu a dat curs solicitării de a comenta informația.

Între timp, câțiva membri ai Parlamentului European au anunțat deja că vor refuza să voteze un reprezentant britanic în Comisie până când Marea Britanie nu va formaliza decizia luată prin referendum și nu va activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

”Nu vom accepta ca un britanic să dețină un portofoliu obișnuit. Să nu uităm că discutăm de o persoană cu legături cu un guvern al unui stat care va părăsi Uniunea, deci cea mai bună soluție ar fi să oferim Marii Britanii un post de comisar fără un portofoliu anume”, este opinia lui Alain Lamassoure, europarlamentar francez de centru-dreapta.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »