Davos – concluzii: Optimismul economic stă pe butoiul cu pulbere al crizei mondiale a locurilor de muncă

De Marin Pana | 30.1.2012 .

Forumul economic mondial de la Davos a luat sfârşit fără a fi îndepărtat temerile referitoare la evoluţia economiei, dar cu speranţa aducerii sub control a crizei din zona euro.

Guvernele ţărilor care au adoptat moneda unică şi Banca Centrală Europeană au abordat corect problemele datoriilor suverane şi ale sectorului financiar, a arătat Vikram Pandit, şeful executiv al Citibank. Per total, nu doar politicienii din eurozonă, dar şi bancherii şi oamenii de afaceri au afirmat că semnele de punere sub control a evoluţiilor din economie sunt clare.

Din păcate, atât cancelarul german Angela Merkel, cât şi primul-ministru britanic David Cameron şi-au reafirmat poziţiile de principiu în privinţa crizei economice.

Preşedintele polonez, Bronislaw Komorowski a declarat că putem depăşi dificultăţile pot fi depăşite dacă există curajul necesar.

Opinia generală că ar putea urma 10 – 15 ani de creştere redusă sau de stagnare au fost infirmate pe parcursul întâlnirilor, datele economice bune din SUA şi consesnsul guvernelor europene în luarea unor măsuri de refacere a echilibrelor macroeconomice fiind decisive.

Directorul FMI, Christine Lagarde, a reiterat avertizarea că nu avem de-a face doar cu o criză a zonei euro, atrăgând atenţia asupra efectelor de contagiune la nivel mondial. Ori, aşteptările sunt foarte ridicate în pieţele emergente aflate în plin avânt, unde zeci de milioane de oameni sunt pe punctul de a ieşi din sărăcie şi de a accede la statutul de middle-class.

Problema locurilor de muncă a continuat să suscite un interes major. S-au auzit afirmaţii de tipul „stăm pe o bombă cu ceas”, în afara statelor dezvoltate situaţia fiind catastrofală în unele state arabe, unde rata şomajului în rândul tinerilor se apropie de 90%.

Exemple de probleme în utilizarea forţei de muncă

De exemplu, în ţări precum Iordania, 70% din populaţie are vârsta sub 30 de ani iar găsirea unui loc de muncă este extrem de dificilă. Răsturnarea regimului din Tunisia a început cu protestul lui Mohamed Bouazizi, care şi-a dat foc nu din motive politice ci pentru că nu avea un loc de muncă.

Dar dezechilibrele sunt şi de natură structurală, regiunile globului fiind net diferite. De pildă, în Coreea de sud există suficiente slujbe pentru aşa-numitele gulere albastre, în condiţii destul de bune de muncă, dată fiind automatizarea extinsă, dar nu se găsesc suficienţi doritori, dat fiind gradul foarte ridicat de posesori ai unei diplome universitare.

Exemplele ar putea continua cu implicaţiile unor probleme culturale. Şoferii chinezi, care se confruntă cu dificultăţi deoarece majoritatea sunt incapabili să citească în altă limbă decât cea chineză. În multe ţări, statul inferior al femeii duce la irosirea unui număr mare de oportunităţi de muncă şi de dezvoltare individuală, afectând societatea în ansamblu.

Concluziile au fost că, pe de o parte, o educaţie solidă nu mai garantează o viaţă îndestulată, şi, pe de altă parte, lipsa de spirit antreprenorial şi de cunoştinţe de bază a devenit endemică în lumea arabă, America latină şi Asia. Practic, sporul de avuţie a fost decuplat de crearea de slujbe bazate pe competenţă.

Soluţii mai mari sau mai mici

Au existat şi propuneri de creare a unor fonduri uriaşe, de ordinul a 50 miliarde dolari pentru următorii zece ani, care să fie direcţionate spre educarea tinerilor cetăţeni din toată lumea, ideea venind din partea Asociaţiei marocane a absolvenţilor fără slujbă.

Alţii au atras atenţia asupra unor paşi mai mici care trebuie întreprinşi, dar care ar putea avea efecte mai importante. Lipsa unui model de succes în propriile familii şi inutilitatea eforturilor de a urma o educaţie superioară a determinat rate înalte de abandon şcolar, inclusiv în SUA.

Implicarea sectorului privat în educarea, angajarea şi promovarea tinerilor a devenit crucială. Programe de mentor, care să se ocupe de formarea a până la zece tineri au fost demarate în Indonezia şi Cambodgia. Punerea la punct a unui sistem de taxare care să premieze apariţia de noi slujbe a fost des aminitită.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »