Dispute şi acuzaţii la vârful UMP. Partidul lui Sarkozy şi-a ales noul lider

De Elena Poenaru | 20.11.2012 .

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Uniunii pentru Mişcarea Populară, principalul partid de dreapta, care a fost condus de Nicolas Sarkozy, au fost afectate de conflicte şi dispute, relatează BBC.

Partidul conservator UMP şi-a ales liderul, pe aliatul lui Sarkozy, Jean Francois Cope, ca nou preşedinte. Cope a obţinut 50,03% dintre voturi, în timp ce contracandidatul său, Francois Fillon a câştigat 49,97%. Rezultatele finale au fost amânate cu 24 de ore.

Cope, secretarul general al UMP, este din aripa de dreapta a partidului, în timp ce Fillon este văzut mai mult ca având opţiuni de centru.

Ambii candidaţi pentru funcţia de lider al UMP şi-au susţinut victoria şi şi-au acuzat rivalul de fraudă şi înşelăciune. Jean-Francois Cope şi fostul premier Francois Fillon s-au aflat, potrivit numărătorii provizorii, foarte aproape unul de celălalt, la câteva voturi distanţă, rezultatul final urmând a fi cunoscut marţi dimineeaţa.

Imaginea partidului are de suferit, consideră, însă, personalităţile de la vârful formaţiunii, care cer ambilor candidaţi să înceteze războiul declaraţiilor. “Mişcarea Populară se dovedeşte a fi divizată şi, deci, slăbită, din cauza acestei confruntări excesive”, a scris fostul ministrul de Externe şi premier, Alain Juppe, pe blogul său. “În toată campania s-a pus mai puţin problema viitorului UMP şi mai mult a celor doi candidaţi şi a obsesiei lor privind anul 2017, când se vor desfăşura noi alegeri prezidenţiale”, spune Juppe, adăugând că membrii partidului trebuie să găsească modalităţi de a ieşi din această situaţie lamentabilă, pentru a evita o implozie.

Juppe i-a cerut atât lui Cope, secretar general al formaţiunii, din 2010, cât şi fostului prim-ministru Fillon, “să accepte decizia comisiei electorale, atunci când ea va fi transmisă”.

În primele rezultate anunţate duminică seara, Cope conducea la limită, aflându-se, suprinzător, în faţa fostului premier, având în vedere că sondajele de opinie l-au situa mereu pe Fillon în fruntea acestei curse.

Echipa lui Cope a acuzat opoziţia de fraudă şi a cerut o investigaţie, chiar înainte de a se afla rezultatele din oraşul Nisa, de pe coasta de sud a Franţei, precizează sursa citată.

Un primar adjunct al UMP l-a susţinut pe Cope, spunând că “au avut loc mai multe neregularităţi” în secţii de votare din zona Alpi-Maritimes, iar în una dintre secţiile de votare din Paris un oficial s-a plâns că existau cu 40 mai multe buletine de vot decâtnumărul  alegătorilor de pe lista de partid.

 

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »