Disputele pe bugetul Uniunii Europene au împărțit țările în două tabere

De Elena Poenaru | 20.9.2012 .

UE speră să ajungă la un acord asupra următorului buget pe termen lung, până la finalul acestui an, dar două tabere se confruntă pe această problemă, la mijloc fiind vorba de o diferenţă de circa 100 de miliarde de euro, relatează EUObserver.

Cipru, care deţine preşedinţia semestrială a UE, a publicat, miercuri, un raport, prin care cere guvernelor europene să ajungă la un consens. Documentul notează că toate punctele din bugetul propus pentru perioada 2014-2020 trebuie să fie reduse. Comisia Europeană a propus, anul trecut, creşterea cheltuielilor cu 5% până la 971,5 miliarde de euro, pe o perioadă de 7 ani.

Cipru nu menţionează, însă, nicio cifră. Propunerile concrete financiare vor apărea doar la începutul lunii noiembrie, înaintea summitului pe buget care va avea loc la finalul acelei luni. Un acord politic, inclusiv în Parlamentul European, va trebui ratificat în decembrie.

Statele membre s-au împărţit în două grupuri – cei care se pronunţă pentru cheltuirea mai eficientă a resurselor şi cei care susţin coeziunea şi cred că două etape de reducere a cheltuielilor, făcute deja, pentru fondurile de ajutorare regională sunt suficiente. Cei din urmă susţin politica agricolă comună şi ajutoarele pentru fermieri, care reprezintă o parte importantă a actualului buget european.

Discuţiile asupra politicii europene de coeziune se concentrează şi pe stoparea alocaţiilor destinate oricărui stat membru care “scapă de sub control”. Dar ţările mai sărace se plâng că alocaţiile pe baza PIB-ului înseamnă că fondurile ce le sunt destinate vor fi reduse şi dacă economiile lor vor avea probleme.

Comisia Europeană a propus simplificarea procedurilor, prin returnarea unor sume, dar Marea Britanie, care este un beneficiar important al actualului sistem, vrea ca ajutoarele pentru fermieri să fie primele abolite. Austria va avea de pierdut dacă va fi adoptat noul sistem, în timp ce Danemarca vrea să pună mai multe condiţii.

O altă problemă este diferenţa uriaşă între plăţile promise şi plăţile actuale, potrivit noului buget, discrepanţa între ele fiind în jur de 250 de miliarde de euro. Este o problemă uriaşă, a spus unul dintre oficiali, menţionând că aceasta afectează negocierile pentru bugetul 2014-2020.

Miniştrii europeni vor avea o nouă rundă de discuţii luni, 24 septembrie. Parlamentul European va publica propria sa poziţie asupra bugetului spre sfârşitul lunii octombrie.

Abia atunci Cipru va oferi date concrete referitoare la sumele din buget. Preşedintele Consiliului European, Herman Rompuy, va începe întâlnirile bilaterale cu statele membre la început de noiembrie, înainte ca liderii UE să se ruenească pentru un summit bugetar, în 23-24 noiembrie.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »