Document: „Cine nu este membru nu poate avea drepturile membrilor”. Termenii duri ai negocierilor UE-UK

De Adrian N Ionescu | 30.4.2017 .

Orientările politice adoptate în câteva minute, sâmbătă, de Consiliul European pentru negocierile privind Brexitul, pleacă de la afirmarea fără echivoc a principiului: „Un stat care nu este membru al Uniunii, care nu se supune acelorași obligații ca un membru, nu poate avea aceleași drepturi și nu se poate bucura de aceleași beneficii ca un membru”

Consiliul European amintește Guvernului Britanic că a recunoscut faptului că „cele patru libertăți ale pieței unice sunt indivizibile și că nu se pot alege doar elementele convenabile”.

Astfel că este exclusă abordarea sectorială a negocierilor, pentru ca intergritatea pieței unice să fie conservată.

„Negociatorul șef al UE, Michel Barnier, trebuie să se asigure că se vor respecta drepturile celor trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc în Marea Britanie, Londra va plăti zecile de miliarde de euro pe care Bruxelles –ul crede că este îndreptățit să le primească și că pacea nu va fi destabilizată prin crearea unei granițe dure între UE și UK în interiorul insulei irlandeze”, scrie Reuters, în ediția sa britanică.

Documentul lasă deschisă oportunitatea Irlandei de Nord de a rămâne în UE, prin unirea cu Irlanda și asigură poziții de negociere favorabile în problemele Ciprului și Gibraltarului, unde Marea Britanie are anumite pretenții.

UE se străduie să se asigure că Regatul Unit este mai rău în afara ei decât în interior, nu în ultimul rând pentru a evita stabilirea unui precedent”, scrie Bloomberg.

Și un exemplu de concizie germană: „Nimeni nu s-a unit aici împotriva Regatului Unit”, a declarat cancelarul german Angela Merkel reporterilor, la ieșirea din ședința Consiliului. „Poporul britanic a luat o decizie, pe care noi trebuie să o respectăm. Dar restul celor 27 (de membri UE, n.r.) se reunesc pentru a vorbi cu o singură voce”, a mai spus cancelarul german, citat de Bloomberg.

Coeziunea liderilor UE 27 a surprins, în condițiile în care observatorii erau dispuși să vadă mai ales piedicile din calea unei rezoluții comune.

(Citiți și: Coeziune UE27 la Bruxelles – documentul cu liniile directoare ale negocierilor Brexit. Prioritățile României)

Iată ce spune documentul Consiliului European, în cele opt pagini ale sale:

„ORIENTĂRI ÎN URMA NOTIFICĂRII TRANSMISE DE REGATUL UNIT ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 50 DIN TUE” (tratatul UE)

I. Principiile de bază

  • „Un stat care nu este membru al Uniunii, care nu se supune acelorași obligații ca un membru, nu poate avea aceleași drepturi și nu se poate bucura de aceleași beneficii ca un membru. (…) cele patru libertăți ale pieței unice sunt indivizibile și că nu se pot alege doar elementele convenabile”.
  • Negocierile „sub forma unui pachet unic”: „Nimic nu este stabilit până când nu se convine asupra tuturor aspectelor, nu pot exista înțelegeri separate asupra unor chestiuni individuale”.
  • „Pentru a nu se submina poziția Uniunii, nu vor avea loc negocieri separate între state membre individuale și Regatul Unit

II. Abordarea etapizată a negocierilor

  • Principalul obiectiv al negocierilor va fi să se asigure retragerea ordonată a Regatului Unit, astfel încât să se reducă incertitudinea și, în măsura posibilului, să se reducă la minimum perturbările provocate de această schimbare bruscă.
  • Un acord privind o viitoare relație între Uniune și Regatul Unit ca atare nu poate fi finalizat și încheiat decât atunci când Regatul Unit devine o țară terță”, spune mandatul politic arpobat de Consiliului European.
  • Totuși, Consiliul European face dintr-o eventuală concesie o armă de negociere, când lasă loc de „discuții preliminare și pregătitoare”, după ce „Consiliul European decide că, în prima etapă, s-au înregistrat suficiente progrese în sensul ajungerii la un acord satisfăcător cu privire la condițiile pentru o retragere ordonată”.
  • Astfel, nu este exclusă „stabilirea unor înțelegeri de tranziție care sunt în interesul Uniunii”, dar „dacă se va lua în considerare o prelungire limitată în timp a acquis-ului Uniunii”, se vor aplica regulile Uniunii „referitoare la reglementare, buget, supraveghere, chestiuni judiciare și asigurarea aplicării dispozițiilor”.

III. Acordul și condițiile retragerii ordonate a Regatului Unit

  • Se vor conveni garanții reciproce, „efective, aplicabile, nediscriminatorii și cuprinzătoare, incluzând dobândirea dreptului de ședere permanentă după o perioadă neîntreruptă de ședere legală de cinci ani” al cetățenilor Uniunii Europene și ai Regatului Unit, precum și ale familiile lor, afectate de retragerea Regatului Unit din Uniune.
  • Negocierile trebuie să ajungă la soluții pentru relațiile comerciale și de afaceri cu Marea Britanie, ca și pentru contractele și înțelegerile de afaceri sau participarea la „programe finanțate de către UE pe baza prezumției că Regatul Unit își va menține apartenența la UE”.
  • Marea Britanie va trebui să se achite de obligațiile financiare. Se vor reglementa, printr-o „înțelegere financiară unică”, „toate angajamentele, precum și pasivele, inclusiv datoriile contingente”, referitoare la Cadrul Financiar Multianual, Banca Europeană de Investiții (BEI), Fondul european de dezvoltare (FED) și Banca Centrală Europeană (BCE), care decurg din întreaga perioadă a apartenenței Regatului Unit la Uniune. Înțelegerea ar trebui să reglementeze.
  • Chestiunea irlandeză: „Având în vedere condițiile unice din insula Irlanda, va fi nevoie de soluții flexibile și imaginative, inclusiv cu obiectivul de a se evita o frontieră strict controlată, respectând, în același timp, integritatea ordinii juridice a Uniunii. În acest context, Uniunea ar trebui să recunoască și acordurile și înțelegerile bilaterale existente între Regatul Unit și Irlanda care sunt compatibile cu dreptul UE”.
  • Chestiunea cipriotă: „Uniunea ar trebui să convină cu Regatul Unit asupra unor înțelegeri în ceea ce privește zonele de suveranitate ale Regatului Unit în Cipru și să recunoască în acest sens acordurile și înțelegerile bilaterale dintre Republica Cipru și Regatul Unit care sunt compatibile cu dreptul UE, în special în ceea ce privește protejarea drepturilor și a intereselor cetățenilor UE care sunt stabiliți sau muncesc în zonele de suveranitate”.
  • Consiliul European așteaptă din partea Regatului Unit să își onoreze partea din toate angajamentele internaționale contractate în contextul apartenenței sale la UE, față de țările terțe partenere, organizațiile și convențiile internaționale.
  • UE dorește să se păstreze competența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind „procedurile judiciare aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene la data retragerii care implică Regatul Unit sau persoane fizice sau juridice din Regatul Unit”.

IV. Discuțiile pregătitoare privind relațiile viitoare cu  Regatul Unit ca țară terță

  • Întâi de toate, după ce Regatul Unit părăsește Uniunea, niciun acord dintre UE și Regatul Unit nu se poate aplica teritoriului Gibraltar fără un acord între Regatul Spaniei și Regatul Unit.
  • Consiliul European dorește cu Marea Britanie „legături puternice și constructive, care ar trebui să cuprindă mai mult decât aspecte comerciale”, dar avertizează, o dată în plus, că „o relație între Uniune și un stat care nu este membru nu poate oferi aceleași beneficii precum apartenența la Uniune”
  • Orice acord de liber-schimb UE – UK „ar trebui să fie echilibrat, ambițios și cu largă deschidere”, dar nu poate, totuși, să echivaleze cu participarea la piața unică în ansamblul ei sau la o parte a acesteia, deoarece i-ar submina astfel integritatea și buna funcționare”. Acordul presupune garanții împotriva avantajelor concurențiale neloiale obținute prin măsuri și practici de reglementare, fiscale, sociale și de mediu sau prin ajutoare de stat.

V. Principiul cooperării loiale

„Atât timp cât Regatul Unit deține încă statutul de membru, toate afacerile în curs ale UE trebuie să continue să se desfășoare în cele mai bune condiții posibil cu 28 de state membre. Consiliul European își menține angajamentul de a promova cu ambiție prioritățile pe care Uniunea și le-a stabilit. Negocierile cu Regatul Unit vor fi separate de afacerile în curs ale Uniunii și nu vor afecta progresul acestora din urmă”.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »