După o decizie a CEDO, Polonia anunță că va trage la răspundere oficialii care au permis închisori CIA pe teritoriul ţării

De Anne-Marie Blajan | 18.2.2015 .

CIA-Secret-Prison1Autorităţile poloneze sunt obligate să îi tragă la răspundere pe oficialii care au permis găzduirea de închisori CIA pe teritoriul ţării, în urma menţinerii marţi a unei decizii a CEDO.

Este o decizie care va pune presiune şi asupra altor ţări europene de a pune capăt anilor de secretomanie şi tăcere despre implicarea lor în programul de detenţie secretă al CIA. Printre ele se află şi România.

Ministerul polonez de Externe a amânat implementarea deciziei iniţiale a CEDO, dată în luna iulie 2014, şi a făcut apel. Însă a anunţat marţi că acceptă şi va aplica hotărârea Curţii.

În luna iulie, CEDO a decis ca statul polonez să îi despăgubească financiar pe cei doi saudiţi şi a stabilit cuantumul acestor despăgubiri- 100.000 de euro pentru Abd al-Rahim al-Nashiri şi 130.000 de euro pentru Abu Zubaydah.

“Polonia este acum obligată să facă o anchetă minuţioasă şi eficientă, să facă publice informaţiile privind rolul său în programul CIA şi să îi tragă la rîăspundere pe cei responsabili”, a arătat marţi avocata unuia dintre cei doi saudiţi, Abu Zubaydah.

Secretul privin detaliile programului CIA în Europa a început să devină cunoscute după ancheta Senatului american, rezultată cu un raport al cărui rezumat public are 600 de pagini.

Imediat după publicarea raportului Senatului SUA, fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski a fost primul oficial de rang înalt care a recunoscut existenţa pe teritoriul ţării sale a centrelor de detenţie ale CIA.

Fostul preşedinte a afirmat că a acceptat această “cooperare consolidată în domeniul serviciilor de informaţii”. La început, Polonia nu ştia despre actele de tortură, a afirmat oficialul polonez. Era vorba, în opinia sa, doar despre înfiinţarea unor facilităţi secrete.

“Faptul că americanii desfăşoară aceste activităţi într-un mod atât de secret a generat îngrijorări. Astfel că autorităţile poloneze au acţionat pentru a le pune capăt şi aceste activităţi au încetat, la presiunea Poloniei”, a afirmat acesta.

În schimb, avocaţii foştilor deţinuţi în centrul din Polonia au spus că ancheta autorităţilor trenează în mod deliberat, pentru a evita procese împotriva unor oficiali de rang înalt.

Hotărârea de marţi a CEDO ar putea avea implicaţii şi pentru alte state europene suspectate că ar fi găzduit facilităţi similare ale CIA- e vorba de România şi Lituania, împotriva cărora există acţiuni similare depuse la instanţa de la Strasbourg.

România, implicată şi ea într-un proces la CEDO pe o speţă similară

Pe rolul CEDO se află o acţiune depusă împotriva României de către Abd al Rahim Husseyn Muhammad, născut în 1965 la Mecca, Arabia Saudită.

Potrivit dosarului deschis de CEDO, al Rahim este în prezent în custodia SUA, deţinut în Lagărul 7 de la Guantanamo Bay.

Cetăţeanul este reprezentat de doi avocaţi americani şi unul britanic.

În sumarul dosarului se arată:

  • „România a acordat asistenţă CIA în a-i încălca lui al Nashiri cele mai elementare drepturi definite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.
  • „Într-o perioadă de timp între 6 iunie 2003 şi 6 septembrie 2006, România a găzduit un centru secret de detenţie al CIA în Bucureşti, unde al Nashiri a fost supus la rele tratamente”.
  • „Într-o perioadă de timp între 6 iunie 2003 şi 6 septembrie 2006, România a acordat asistenţă CIA pentru a primi avionul cu care a fost transportat în România şi pentru a-l transfera pe al Nashiri într-o locaţie supranumită Lumina strălucitoare”
  • „Pe perioada detenţiei, al Nashiri şi alţi deţinuţi au făcut obiectul privării de somn, scufundării în apă, loviturilor şi forţării statului în poziţii dureroase.”
  • „Într-o perioadă de timp între 6 iunie 2003 şi 6 septembrie 2006, România a acordat asistenţă CIA pentru a-l transfera pe calea aerului din România pe al Nashiri.”

Parlamentul European a decis reînceperea anchetei în statele UE suspectate a fi găzduit activităţi CIA

Parlamentul European a decis săptămâna trecută redeschiderea anchetei privind activităţile CIA în Europa. Decizia vine în urma dezvăluirii activităţilor CIA de căre raportul Senatului american.

Ancheta va presupune, ca şi la primul demers de acest fel, trimiterea unei misiuni parlamentare de strângere de informații în statele membre unde există acuzații că au fost centre secrete CIA de detenție.

Misiunea va avea ca sarcină culegerea tuturor informațiilor și probelor relevante privind posibila dare de mită sau alte fapte de corupție în legătură cu programul CIA.

Legislativul european reia solicitările adresate statelor membre de a investiga acuzațiile potrivit cărora, pe teritoriul lor, au existat închisori secrete în care erau deținute persoane în cadrul programului CIA, precum și să îi urmărească penal pe cei implicați în aceste operațiuni.”

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »