Europarlamentarii de stânga vor o nouă comisie pentru monitorizarea Ungariei

De Elena Poenaru | 3.7.2013 .

Europarlamentarii de stânga şi de centru doresc crearea unei comisii speciale care să se asigure că Ungaria respectă standardele care au făcut-o eligibilă pentru a se alătura UE, scrie EUObserver.

“Parlamentul European ar trebui să aibă o comisie non-politică, căreia să se adreseze. Această organizaţie o numim Grupul Copenhaga la Nivel Înalt, ca să asigure continuitatea criterilor de la Copenhaga”, a spus europarlamentarul portughez al Verzilor, Rui Tavares, într-o sesiune la Strasbourg.

Propunerea făcea parte dintr-un raport al acestuia despre Ungaria, europarlamentarii fiind aşteptaţi să susţină textul, printr-un vot ce va fi exprimat miercuri.

Criteriile de la Copenhaga cer ca statele candidate să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectul minorităţilor.

Raportul lui Tavares notează faptul că acea comisie specială va “emite recomandări instituţiilor UE şi ţărilor membre despre cum să răspundă şi să remedieze orice măsură care afectează valorile UE”.

De asemenea, precizează că partidul de dreapta Fidesz, al prim-ministrului Viktor Orban, a făcut circa 500 de modificări legislative care afectează Parlamentul, mass-media, sistemul judiciar, legea electorală, Curtea Supremă, Curtea Constituţională şi autoritatea de protecţie a datelor.

Ungaria a fost ţinta unor critici susţinute din partea UE pentru modificările aduse Constituţiei, în ultimii doi ani, pentru că acestea ar fi adus atingere statului de drept şi ar concentra puterea în mâinile elitei de dreapta. “Nu doar că viteza cu care s-au adoptat şi scopul lor au fost neobişnuite, dar tendinţa generală a fost o concentrare a puterii în mâinile majorităţii şi a guvernului”, spune Tavares.

Viktor Orban a participat, marţi, la dezbaterea din PE pentru a se apăra singur. El a numi propunrea lui Tavares o ameninţare la adresa UE, pentru că este menită să asigure paza prin intermediul unei instituţii care nu este ancorată în tratatele UE.

El a spus că înfiinţarea unei comisii speciale ar dezechilibra balanţa puterii între instituţiile UE şi statele membre şi i-a acuzat pe criticii săi de subiectivism politic.

Premierul Ungariei a mai declarat că a scos ţara din blocajul economic, a redus şomajul şi a respectat limitete privind deficitul bugetar al UE. “Raportul este extrem de incorect faţă de Ungaria, faţă de poporul ungur. Aplicaţi standarde duble în acest raport”, a mai spus liderul de la Budapesta.

 

 

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »