Fost europarlamentar, inculpat în scandalul “mită contra lobby”, condamnat la 4 ani de închisoare

De Elena Poenaru | 15.1.2013 .

Un fost ministru de interne austriac şi ex-europarlamentar, Ernst Strasser, a fost condamnat la patru ani de închisoare, după ce a fost declarat vinovat de luare de mită, relatează BBC.

Conservatorul parlamentar, membru al Partidului austriac al Poporului, a fost demascat de reporterii  ziarului Sunday Times, care l-au filmat în secret, în timp ce primea mită de la cei care jucau rolul de lobbişti. Jurnaliştii au difuzat înregistrarea în care îi ofereau 100.000 de euro, plată anuală în schimbul influenţării legislaţiei europene în Parlamentul European. Strasser (56 de ani) neagă aceste acuzaţii. El a declarat că a demisionat din partid, pentru a proteja imaginea formaţiunii politice.

El susţine că a ghicit imediat că este vorba despre lobbişti falşi, dar a jucat în continuare în “scenariul” lor, pentru a-şi da seama care era, de fapt, motivaţia celor doi jurnalişti cu care el a luat cina înainte ca ziarul să-l demaşte, în martie 2011.

Judecătorul Georg Olschak, preşedintele completului de judecată, a spus că nu crede argumentele aduse în apărarea lui Strasser, cum că ar fi crezut că cei doi erau agenţi secreţi ai SUA, pe care politicianul ar fi dorit să-i demaşte.

“Este, probabil, unul dintre cele mai ciudate lucruri pe care le-am auzit în cariera mea de 20 de ani”, a spus judecătorul. “Nu veţi găsi un singur tribunal în Austria care să creadă această motivaţie”, a adăugat el. Magistratul i-a spus lui Strasser că puţini oameni au dăunat atât de mult reputaţiei Austriei, aşa cum a făcut-o el.

Procurorul Alexandra Maruna a afirmat că Strasser a “făcut foarte mult rău politicii europene” şi merită să fie pedepsit pentru abuz de încredere în oficialii aleşi.

Strasser este unul dintre cei patru europarlamentari care au fost demascaţi în scandalul “bani pentru legi” din 2011, un altul fiind eurodeputatul român Adrian Severin.

Strasser a anunţat că va face recurs contra verdictului. El a fost ministru de interne între 2000-2004 şi membru al Parlamentului European între 2009-2011.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »