Fost primar al orașului Salonic, condamnat la închisoare pe viață pentru corupție

De Elena Poenaru | 1.3.2013 .

Un fost primar al orașului Salonic și doi alți foști oficiali greci au fost condamnați la

usa pharmacy

închisoare pe viață pentru o fraudă de circa 18 milioane de euro din fondurile publice, relatează BBC.

Tribunalul a decis că Vassilis Papageorgopoulos a făcut parte dintr-o structură ce a fraudat fondurile publice între 1999-2008. Se pare că este vorba despre cea mai dură sentință dată vreodată în cazul unui politician condamnat pentru corupție.

După pronunțarea sentinței, Papageorgopoulos a continuat să-și susțină inocența. „Declar că nu am avut nimic de-a face cu acest caz”, a spus el în tribunalul din Salonic, potrivit presei elene. „Unii oameni vor merge în mormânt cu povara mustrărilor de conștiință”, a mai spus el, adăugând că procesul său a fost transformat într-unul politic.

Papageorgopoulos a fost primar ar orașului Salonic din 1999 până în 2010, după ce a ocupat funcția de ministru adjunct pentru sport, la începutul anilor ”90.

A mai fost condamnat la închisoare pe viață fostul secretar general al orașului, Michalis Lemoussias, și fostul trezorier Panagiotis Saxonis.

Toți trei sunt așteptați să facă recurs.

Saxonis era responsabil cu trimiterea contribuțiilor din salariile angajaților consiliului local la fondul de asigurări sociale, dar el păstra circa 10% din acești bani, apoi îi tirmitea lui Lemoussias, care îi împărțea cu Papageorgopoulos. La început, banii au fost păstrați într-un cont comun pe numele celor doi: Papageorgopoulos și Lemoussias. Procurorii au început să ancheteze acest caz după ce au fost depuse plângeri că lipsesc milioane de euro din conturile municipalității.

Multă vreme clasa politică din Grecia a fost percepută ca fiind „de neatins”, deși era mereu scena unor scandaluri și acuzații de clientelism.

În 2012, organizația Transparency International a clasificat Grecia ca fiind cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, încet-încet, începe să apară și la Atena ideea tragerii la răspundere a celor vinovați de corupție, iar în bătălia grecilor cu austeritatea apare tot mai des dorința de a-i pedepsi pe cei vinovați.

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »