Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 1.8.2013 .
Fostul şef al FMI şi lider socialist în Franţa, Dominique Strauss-Kahn (foto), a declarat că a ajuns la finalul carierei sale politice, potrivit BBC News.
“Politica pentru mine a rămas în trecut”, a declarat el pentru televiziunea publică din Rusia, adăugând că lucrează ca şi consilier economic pentru companii importante, printre care două din Rusia.
Strauss-Kahn a fost acţionat în judecată în Franţa, săptămâna trecută, fiind acuzat de proxenetism în oraşul Lille.
În 2011, el a demisionat din funcţia de şef al Fondului Monetar Internaţional, după ce a fost acuzat de agresiuni sexuale de către o cameristă de la Hotelul Hilton din New York.
Luna aceasta, fostul oficial francez a fost numit membru în Consiliile de administraţie a două companii financiare, controlate de stat, Fondul Rusesc pentru Investiţii Directe şi Banca Rusească pentru Dezvoltare Regională.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Russia 24, el a spus că Rusia “ar trebui să internaţionalizeze în mod semnificativ activitatea ecoomică”.
Cu doar câteva zile în urmă, magistraţii din Franţa au decis că Strauss-Kahn ar trebui judecat, împreună cu alte 12 persoane, într-un caz de prostituţie la un hotel din Lille. Fostul oficial francez a recunoscut că a participat la petreceri cu prostituate acolo, dar susţine că nu a ştiut că acele femei erau plătite.
Mai multe femei l-au acuzat, până acum, de abuzuri sexuale, dar au renunţat, în cele din urmă, la acuzaţii, iar cu camerista de la New York, Nafissatou Diallo, Strauss- Kahn a ajuns la o înţelegere.
Fostul director al FM va fi judecat în Franţa anul viitor pentru proxenetism în formă agravată. Parchetul, care ceruse la 11 iunie neînceperea urmării penale a lui Strauss-Kahn, considerând că nu există probe suficiente împotriva acestuia, nu va face recurs la decizia pronunţată la sfârşitul săptămânii trecute de judecători, de trimitere în faţa tribunalului corecţional, a anunţa procurorul din Lille, Frederic Fevre. Infracţiunea de proxenetism în formă agravată este pasibilă cu închisoarea pe 10 ani şi o amendă de 1,5 milioane de euro.
Pe de altă parte, vicepremierul sârb Alekander Vucici a declarat că fostul şef al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, care se confruntă cu acuzaţii de proxenetism în formă agravată în Franţa, ar putea deveni consilier economic al Guvernului de la Belgrad. Vucici a declarat la postul de televiziune B92 că Strauss-Kahn ar putea ajuta Serbia să rezolve problema datoriei publice şi alte probleme economice.