New deal Franța și Germania pe lupta împotriva șomajului în rândul tinerilor

De Luminita Bogdan | 13.5.2013 .

În pofida divergențelor privind măsurile de austeritate în Europa, Franța și Germania fac front comun în lupta împotriva șomajului în rândul tinerilor, cele două țări pregătind un plan care are în vedere credite pentru întreprinderile ce angajează persoane tinere.

Ministrul francez al muncii, Michel Sapin și omologul său german, Ursula von der Leyen, vor prezenta la 28 mai într-o conferință care va fi organizată la Paris o inițiativă în acest sens numită “New Deal pentru Europa” – referire la politica interveționistă inițiată de președintele american Franklin Delano Roosevelt în anii ’30 pentru redresarea economiei -, organizată de filantropul germane-american Nicolas Berggruen, relatează cotidianul german Rheinische Post.

Planul prevede ca Banca Europeană de Investiții să acorde credite în valoare câteva de miliarde de euro întreprinderilor care se angajează să recruteze sau să pregătească tineri, scrie cotidianul german. Preşedinţia BEI este deţinută de către un german, fostul secretar de stat Werner Hoyer.

Inițiativa vine după ce Uniunea Europeană a anunțat, la începutul lunii februarie, deblocarea a șase miliarde de euro pentru ca orice tânăr aflat în șomaj să obțină un loc de muncă sau cel puțin să benefiecize de un stagiu de pregătire. Potrivit Rheinische Post, Banca Europeană de Investiții ar putea suplimenta până la 60 de miliarde de euro această sumă, astfel încât să fie acordate credite întreprinderile care angajează tineri.

Planul prinde contur în condițiile în care, în zona euro, un tânăr din patru nu are un loc de muncă, printre cele mai afectate țări fiind Grecia, unde 60% dintre tineri sunt șomeri.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »