Franţa susţine acordul comercial SUA-UE, după exceptarea culturii din tratat

De Elena Poenaru | 16.6.2013 .

Franţa a acceptat, în final, ca Uniunea Europeană să lanseze negocieri cu SUA, pentru un tratat de liber-schimb, după ce ţările membre UE au fost de acord cu solicitarea francezilor de a proteja filmele şi industria de divertisment digitală de “asaltul” Hollywood-ului şi a Silicon Valley.

După 12 ore de discuţii, oficialii UE au anunţat că cei 27 de miniştri ai comerţului din ţările UE au căzut, în fine, de acord asupra unui mandat de negociere pentru ceea ce ar putea fi “cel mai ambiţios acord comercial din lume”, scrie Reuters.

Miniştrii au ajuns la un punct de vedere comun doar după ce le-au telefonat liderilor lor, printre care preşedintele francez Francois Hollande, premierul britanic David Cameron şi cancelarul german Angela Merkel, au declarat diplomaţii.

Parisul refuzase iniţial să se alăture celorlalte 26 de guverne din UE dacă nu vor fi exceptate din acest tratat comercial filmele, televiziunea şi media online.

Mandatul final oferit comisarului european pentru comerţ, Karel De Gucht, care va conduce negocierile, nu include sectorul audio-vizual. Oferă, însă, Comisiei dreptul de a cere statelor membre un mandat mai larg, într-o etapă ulterioară.

“Pot să accept asta”, a spus De Gucht, într-o conferinţă de presă.

Ministrul francez al Comerţului, Nicole Bricq, a precizat că “s-a scris clar, negru pe alb, că este exclusă cultura din acest tratat”. “Suntem mulţumiţi,dar nu vreau să vorbesc despre o victorie”, le-a spus ea reporterilor, după ce a fost încheiat acordul, vineri seara.

Comerţul între Europa şi SUA are o valoare de aproape 3 miliarde de dolari pe zi şi un acord ar putea creşte atât economia SUA, cât şi pe cea a UE cu peste 100 de miliarde de dolari în fiecare an, o perspectivă atractivă, acum când ambele sunt în situaţii fără creştere economică şi locuri de muncă.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »