Franţa, tot mai aproape de autorizarea eutanasiei

De Elena Poenaru | 17.2.2013 .

Consiliul de Etică al Medicilor din Franţa a făcut un pas înainte pentru a legaliza eutanasia, când a decis, săptămâna trecută, că “sinuciderea asistată” ar trebuie să fie permisă, în mod excepţional, atunci când pacienţii cu boli terminale cer “repetat, lucid şi insistent” să-şi pună capăt vieţii.

Folosind termenul de “moarte asistată” mai degrabă decât pe cel de eutanasie, Consiliul a invocat “datoria faţă de umanitate” pentru a permite unui pacient “care suferă de o boală incurabilă, pentru care tratamentul a devenit indicient” să moară, potrivit publicaţiei The Telegraph.

Decizia va fi luată de o echipă medicală, nu de un singur doctor.

Concluziile Consiliului au venit după ce preşedintele Francois Hollande a cerut examinarea circumstanţelor exacte în care s-ar putea autoriza un astfel de gest, dorind să promoveze proiectul de lege până în luna iunie.

Schimbările sunt necesare, a spus preşedintele, adăugând că legislaţia existentă nu răspunde îngrijorărilor legitime exprimate de persoanele bolnave grav sau incurabil. O lege din 2005 autorizează doctorii să administreze calmante până la un nivel care, ca efect secundar, vor scurta viaţa pacientului.

Oricum, legea nu oferă o soluţie pentru anumite cazuri de agonie prelungită sau de durere fizică şi psihică, ce poate rămâne incontrolabilă, în ciuda tuturor mijloacelor utilizate, spune Consiliul. În aceste cazuri, pacientul ar trebui să aibă voie să ceară să i se administreze “sedarea potrivită, profundă şi terminală”.

Un raport recent arăta că bolnavii şi familiile lor sunt nemulţumiţi de cultura “vindecare cu orice preţ” care există în sistemul medical.

Raportul cere acordarea permisiunii pentru medici să poată lua măsuri de grăbire a morţii pentru pacienţii în stare terminală, în trei circumstanţe diferite: când bolnavii cer explicit sau dau instrucţiuni în avans, pentru eventualitatea că devin incapabili să se exprime;  când medicii opresc tratamentul la cererea familiei unui pacient inconştient sau pe moarte; când tratamentul foloseşte doar pentru a menţine artificial în viaţă o persoană.

Potrivit Consiliului naţional pentru demografie, în Franţa există aproximativ 3.000 de cazuri anual de eutanasiere ilegală.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »