Freedom House: 30 din 65 de guverne monitorizate folosesc tehnici de manipulare pe Internet

De Iulian Soare | 14.11.2017 .

Un număr de 30 de guverne au folosit tehnici de manipulare pe Internet în 2017 pentru a distorsiona informațiile online, față de 23 anul precedent, potrivit unui studiu privind libertatea Internetului realizat de Freedom House.

Aceste manipulări, ce reprezintă o gravă amenințare la adresa democrației, includ folosirea comentatorilor plătiți, a trolilor, a așa-zișilor “boți” (conturi automate) sau a unor site-uri de știri false, potrivit raportului Freedom on the Net, prezentat marți.

Din cele 65 de state monitorizate, aproape jumătate au înregistrat un declin în ultimul an, în timp ce numai 13 au făcut progrese, dar și acelea au fost minore.

Mai puțin de jumătate de din utilizatori locuiesc în țări unde internetul este liber (în care nu există obstacole majore pentru accesarea acestuia și nu sunt semnalate repercusiuni pentru exprimarea unor discursuri legitime).

Venezuela, Filipine și Turcia se numără printre cele 30 de state unde guvernele angajează armate de oameni pentru modelarea opiniei publice, adică răspândirea punctelor de vedere ale puterii, pentru deturnarea agendei incomode, și contracararea pe rețelele sociale a criticilor la adresa guvernanților.

Anul 2017 marchează, potrivit Freedom House, cel de-al șaptelea an consecutiv al declinului libertății pe Internet.

Pentru al treilea an consecutiv, China se situează în fruntea țărilor care manipulează pe Internet, ca urmare a creșterii cenzurii și a luptei împotriva anonimatului online, precum și a întemnițării disidenților care își exprimă opinia online.

Alte țări despre care se spune că adoptă asemenea procedee sunt Rusia, Belarus, Turcia, Siria, Iranul și Egiptul.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »