G20 / Barroso: Criza aceasta nu a pornit din Europa, ci din SUA

De Elena Poenaru | 19.6.2012 .

Liderii lumii, reuniţi la summitul G20 din Mexic, au cerut Europei să ia toate măsurile necesare pentru a depăşi criza datoriilor din zona euro. Ei au discutat despre “cel mai mare risc pentru economia mondială”. Dar preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a ţinut să precizeze că “provocările nu sunt doar la nivel european, ci global”.

Victoria în alegerile din Grecia a partidelor care susţin acordurile cu UE şi FMI nu au făcut, însă, aşa cum era aşteptat, ca acţiunile la burse să crească.  Antonis Samaras, liderul partidului Noua Democraţie, care a câştigat, la limită, scrutinul, a început azi negocieri pentru formarea unui guvern de uniune naţională. Samaras a precizat că va încerca să ajungă la o înţelegere cu oficialii UE, FMI, BCE, pentru a modifica puţin termenii acordurilor referitoare la împrumuturile externe.

Europa se află clar în pericol, în prezent, dar, în acelaşi timp, există probleme şi în alte economii ale lumii, dezvoltate sau emergente, începând chiar cu cele mai mari pe plan mondial: SUA şi China, comentează BBC.

Dezvoltarea mai lentă în India este un alt subiect dezbătut la G20, în staţiunea mexicană Los Cabos.

Un proiect de declaraţie finală dat publicităţii azi arată că ţările membre G20 cer de urgenţă acţiuni globale coordonate, pentru crearea de locuri de muncă şi creştere economică. Iar dacă creşterea economică va fi slabă, ţările fără datorii mari ar trebui să “fie gata să coordoneze şi să implementeze acţiuni fiscale discreţionare, pentru a sprijini cererea internă”, potrivit Reuters.

Pe de altă parte, China a promis un ajutor de 43 de miliarde de dolari pentru fondul de combatere a crizei al FMI. Gestul vine după o întâlnire a grupului economiilor emergente – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud. Cele cinci naţiuni s-au oferit toate să-şi crească propriile contribuţii la FMI, în schimbul unei influenţe mai mari în interiorul organizaţiei.

Preşedintele SUA, Barack Obama, şi cel rus,Vladimir Putin, au discutat, pe marginea summitului, cerând urgent stoparea violenţelor din Siria. Într-o declaraţie comună, după prima întâlnire a celor doi oficiali de la revenirea lui Putin la Kremlin, aceştia au declarat că au aceeaşi opinie în ceea ce priveşte faptul că sirienii trebuie să-şi decidă singuri soarta pentru viitor. Cele două ţări au fost până acum în opoziţie în această problemă şi în privinţa modalităţilor posibile de rezolvare a crizei.

Luni, mulţi dintre liderii lumii s-au declarat îngrijoraţi, la Los Cabos, faţă de ceea ce ei au numit “lipsa progreselor în rezolvarea crizei euro”. Şeful Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a spus: “Aşteptăm ca Europa să ne spună ce are de gând să facă”. Iar şeful mexican al OECD,  Jose Angel Gurria, a declarat că această criză economică reprezintă cel mai mare risc la adresa economiei mondiale. Pascal Lamy, preşedintele Organizaţiei Mondiale a Comeţului, a avertizat cu privire la pericolul contagiunii ţărilor din zona euro. El a spus că volatilitatea globală şi incertitudinea alimentează un trend către protecţionism, care nu doar opreşte comerţul liber, dar începe chiar să aibă efecte adverse.

În acelaşi timp, însă, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut elaborarea unor reguli prin care să se permită protecţionismul în cazul ţărilor care trebuie să facă faţă crizei financiare. “Este momentul să nu ne mai prefacem şi să ajungem în mod onest la o înţelegere privind nivelul acceptabil al măsurilor protecţioniste, pe care guvernele le pot lua, pentru a proteja locurile de muncă, în timpul crizei globale”, a spus el. “Este extrem de important pentru Rusia, mai ales că ţara noastră se va alătura OMC, anul acesta, şi vrem să avem un rol activ în discuţiile legate de viitoarele reguli ale comerţului global”, a explicat liderul rus.

Pentru un forum care întotdeauna a susţinut că motorul creşterii economice este comrţul liber, declaraţiile acestea sunt cel puţin “neconformiste” sau “neortodoxe”. Mai ales căBarack  Obama tocmai vorbise desore faptul că este esenţial să se evite prtecţionismul + adică procesul prin care importurile sunt mult mai scumpe, din dorinţa de a proteja mărfurile autohtone.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »