Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Iulian Soare | 5.8.2013 .
Parlamentul german a trimis Comisiei Europene o cerere scrisă privind aplicarea articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, care vizează blocarea dreptului de vot al unei țări membre UE în Consiliul European, în cazul în care Zagrebul nu modifică noua lege a extrădării, scrie publicația Vecernji list, preluată de Presseurop.
Publicația reamintește că legea a fost aprobată înainte de aderarea Croației la UE, la 1 iulie, și blochează practic extrădarea către alte state membre a persoanelor acuzate de infracțiuni comise înainte de introducerea mandatului european de arestare, la 7 august 2002.
Germania susține că Zagebrul a votat legea pentru a împiedica extrădarea lui Josip Perkovici, fost director al serviciilor secrete croate, a cărui extrădare este cerută de Berlin pentru că ar fi implicat în asasinarea disidentului croat Stjepan Durekovic în Wolfratshausen, Bavaria în 1983.
De altfel, cancelarul Angela Merkel nu a participat la 1 iulie la ceremoniile organizate la Zagreb cu ocazia aderării Croației la UE, iar presa a scris atunci că motivul ar fi fost legat de refuzul autorităților croate de a-l extrăda pe Josip Perkovici, pe numele căruia justiția de la Berlin a emis la 25 iunie un mandat de arestare.
Celebrul articol 7 al Tratatului UE, care prevede sancţiuni pentru ţările Uniunii Europene, nu a fost pus, până în prezent, niciodată în aplicare. Demersul este unul greoi şi presupune probe incontestabile care să arate că în ţara respectivă s-au produs derapaje puternice.