Germania, Franţa şi alte patru state UE vor reintroducerea vizelor pentru Balcanii de Vest

De Elena Poenaru | 16.10.2012 .

Germania, Franţa şi alte patru state membre UE vor să reintroducă vizele pentru cetăţenii din statele Balcanilor de Vest, susţinând că este o măsură necesară pentru combaterea cererilor tot mai multe de azil care vin din acea zonă a Europei, relatează EUObserver.

Înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Interne ai UE, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda au trimis o scrisoare Comisiei Europene, în care susţin că mii de oameni din fosta Iugoslavie întârzie sistemul european, prin cereri de azil cu paşapoarte false.

Purtătorul de cuvânt al comisarului pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, Michele Cercone, a declarat că “situaţia îngrijorătoare” creează “probleme grave pentru funcţionarea sistemului de azil”. El a adăugat că deşi o mică parte a populaţiei din aceste ţări abuzează sistemul, totuşi acesta devine nefuncţional din această cauză.

În ceea ce o priveşte, Tanja Fajon, un deputat sloven de centru-stânga, care este expertul pe politica de liberalizare a vizelor din parlament, spune că noile reguli urmează să fie adoptate de miniştri de Interne ai UE, care se reunesc în 25 octombrie. Cetăţeni din Albania,Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia au dreptul de a călători în spaţiul Schengen fără viză.

Cercone a precizat că o mare majoritate a imigranţilor din statele balcanice sunt imigranţi din motive economice, nu solicită azil politic, sârbii şi macedonenii fiind consideraţi principalii vinovaţi.

Deşi Cercone a refuzat să ofere cifre exacte în privinţa solicitărilor false de azil din regiune, a spus că Germania a primit 4.835, iar Suedia 4,200 de cereri de acordarea a azilului politic, în primele 8 luni ale anului 2012, printre acestea cele din Balcanii de Vest fiind în creştere.

Guvernul sârb a răspuns acestor acuzaţii spunând că este gata să ofere compensaţii ţărilor UE, pentru costurile provocate de solicitanţi falşi de azil în aceste ţări, în timp ce premierul Ivica Dacici a spus că suspendarea sistemului de liberă circulaţie îi va pedepsi pe cetăţenii oneşti ai acestor ţări.

“Vorbim despre mai puţin de 10.000 de solicitanţi de azil în întreaga Europă.Vom plăti costurile pentru aceştia, pentru că astfel pagubele vor fi mai mici”, a spus el.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »