Germania vrea să respingă tratatul de liber schimb UE-Canada

De Anne-Marie Blajan | 29.7.2014 .

Germania se pregăteşte să respingă acordul de liber schimb dintre UE şi Canada, informează Reuters citând publicaţia germană Sueddeutsche Zeitung. Acest acord de parteneriat este văzut ca model pentru TTIP, acordul de parteneriat şi investiţii dintre UE şi SUA.

Berlinul are obiecţii faţă de clauza care cere protecţie legală acordată firmelor canadiene care investesc în statele UE, afirmă surse de la Bruxelles citate de publicaţia germană. Asta ar însemna că investitorii canadieni ar putea dobândi astfel posibilitatea de a opri sau schimba anumite legi.

Diplomaţii germani au afirmat că Berlinul nu poate semna acordul cu Canada în forma în care a fost negociat acum.

Un comunicat al Ministerului german al Economiei, citat de Reuters, arată că “guvernul german nu vede necesară stipularea unei protecţii a investitorilor, inclusiv în cazurile de arbitraj între investitori şi stat, când statele garantează un sistem legal stabil şi suficientă protecţie legală din partea justiţiei naţionale independente”.

Ministrul adjunct al Economiei din Germania a prezentat acelaşi punctt de vedere într-o poziţie exprimată referitor la TTIP, acordul UE-SUA.

Pe de altă parte, Bruxelles-ul argumentează că, fără astfel de clauze, companiile din Canada nu vor investi în Europa.

Premierul canadian, Stephen Harper, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au semnat un acord de principiul în luna octombrie a anului trecut, urmând ca funcţionarii din instituţii să lucreze asupra detaliilor. Însă discuţiile de la acest nivel par să fi intrat în impas, au declarat surse citate de Reuters.

Oficialii canadieni au refuzat să se pronunţe explicit dacă Germania a anunţat că respinge acordul. Un purtător de cuvânt al guvernului de la Ottawa a afirmat în schimb că UE şi Canada fac “progrese excelente” în discuţiile privind finalizarea textului acordului. Însă, a adăugat reprezentantul guvernului canadian, guvernul german a preferat tratatele cu stipulări mai stricte care să vizeze protecţia investitorilor.

“Tratatele de investiţii pe care le încheie bilateral Germania a clauze de protecţie a investitorilor mult mai stricte decât cele din acordul Canada-UE”, a afirmat Shannon Gutoskie, purtătorul de cuvânt al guvernului canadian.

Pe de altă parte, clauzele din acest acord sunt replicate şi în cel aflat în negocieri, mult mai important, UE-SUA, cunoscut sub acronimul TTIP.”Acordul de liber schimb cu Canada este un test pentru cel cu SUA. Dacă acesta este respins, atunci nici cel cu Statele Unite nu are nicio şansă”, a afirmat o sursă diplomatică citată de publicaţia germană.

Sueddeutsche arată că statele UE vor primi, tratatul pentru examinare în această săptămână. El trebuie ratificat de toţi membrii UE, ca să intre în vigoare.

Acordul UE-Canada ar duce la o creştere a schimburilor bilaterale cu o cincime, la 26 de miliarde de euro pe an, în timp ce acordul cu SUA ar crea un spaţiu economic în care s-ar desfăşura o treime din comerţul mondial şi ar cuprinde aproape jumătate din economia globală.

Ambele acorduri merg dincolo de doar reducerea tarifelor vamale şi eliminarea barierelor în faţa schimburilor comerciale şi tocmai de aceea şi discuţiile sunt extrem de complicate.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »