Grecia are, în sfârșit, un nou guvern, condus de Antonis Samaras

De Elena Poenaru | 20.6.2012 .

Liderul partidului conservator grec Noua Democraţie, Antonis Samaras, a devenit, miercuri, noul prim-ministru al Greciei, după ce a obţinut sprijinul altor două formaţiuni, în tentativa de restabilire a credibilităţii acestui stat aflat în risc de faliment.Samaras (61 de ani) urmează să anunţe lista cabinetului, în timp util pentru ca noul ministru de finanţe – posibil actualul guvernator al Băncii naţionale, Vassilis Rapanos – să participe, joi, la reuniunea omologilor săi din zona euro, în care va fi discutată situaţia foarte dificilă a Greciei, relatează Agerpres.

“Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom face totul pentru a scoate ţara din criză. Mâine voi cere guvernului să lucreze intens pentru a da o speranţă tangibilă poporului grec”, a declarat presei noul premier, după depunerea jurământului în faţa preşedintelui Carolos Papoulias. “Sunt conştient de acest moment crucial, în care trebuie restabilită demnitatea grecilor şi asigurată relansarea economiei şi a coeziunii sociale”, a subliniat Samaras, în cursul ceremoniei de predare/primire a puterii de la Panayiotis Pikrammenos, prim-ministrul interimar.

Liderul Pasok, Evanghelos Venizelos, care a anunţat primul acordul politic ce permite formarea unui guvern de coaliţie, a mai declarat că, la summitul UE din 28-29 iunie, Atena va da “marea bătălie pentru revizuirea acordului de împrumut”, încheiat în februarie cu creditorii internaţionali (FMI-UE-BCE), prin care sunt impuse măsuri severe de austeritate, în schimbul unui al doilea pachet de ajutor de 130 miliarde de euro.

La rândul lor, UE şi FMI admit în mod voalat necesitatea unei atenuări a condiţiilor impuse Greciei şi văd în Antonis Samaras – membru al aceleiaşi familii politice precum cancelarul german Angela Merkel – garantul rămânerii acestei ţări în zona euro. Europenii au întredeschis uşa unei posibile prelungiri cu doi ani, până la finele lui 2016, a termenului acordat Greciei pentru atingerea echilibrului bugetar. În ce-l priveşte, Fondul Monetar Internaţional s-a declarat pregătit să reia cât mai curând negocierile cu Atena.

Noul guvern va avea susţinerea parlamentară şi a Stângii Democratice, un mic partid moderat. Liderul său, Fotis Kouvelis, a confirmat că deputaţii formaţiunii, în număr de 17, vor vota guvernul, dar nu vor face parte din echipa executivă. Venizelos, fost ministru al Finanţelor, a exclus posibilitatea ca din guvern să facă parte el sau membri de prim-plan ai Pasok.

Liderii celor trei partide se întâlnesc miercuri seara, pentru a definitiva lista Cabinetului. Acordul convenit îi va permite să dispună de sprijinul a 179 de deputaţi din totalul de 300.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »