Grecia calculează nota de plată a Germaniei pentru prejudiciile din al Doilea Război Mondial

De Iulian Soare | 6.9.2012 .

Ministerul elen al Finanţelor a iniţiat procedura de calculare a reparaţiilor de război pe care Grecia ar putea să le ceară Germaniei pentru prejudiciile aduse în cel de-al Doilea Război Mondial, scrie Bloomberg citat de AGERPRES.

Ministrul adjunct al finanţelor, Christos Staikouras, a subliniat că aceasta va fi prima dată când Grecia îşi rezervă dreptul să facă un astfel de calcul, răspunzând la o întrebare din partea unui reprezentant al Partidului Independent elen.

El a adăugat că ministerul a început deja colectarea de materiale de arhivă, ce vor fi analizate de un grup de experţi.După cum scrie Digital Journal, conform calculelor preliminare ale comisiei speciale, Germania datorează în Atenei în jur de 7,5 miliarde de euro.

”Reparaţiile din partea Germaniei constituie o problemă juridică complexă, care necesită să fie analizată şi rezolvată la nivel internaţional, în conformitate cu normele dreptului internaţional”, a declarat miercuri Staikouras, în cadrul unei reuniuni a parlamentului elen.

”Acest proces nu a fost nici până acum reglementat şi ne rezervăm dreptul de a-l duce până la capăt”, a adăugat el.

Ocupaţia nazistă a început să fie evocată de la începutul crizei în Grecia.În timpul alegerilor parlamentare din mai şi iunie, reprezentanţii Partidului Independent au pledat pentru ca Germaniei să-i fie pretinse despăgubiri pentru distrugerile cauzate în timpul ultimului război mondial.

În martie 2006, Curtea Constituţională din Germania a decis că statul nu ar mai trebui să plătească despăgubiri individuale pentru crimele de război comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.Potrivit unui acord din 1960, Germania a plătit deja circa 60 milioane de euro victimelor regimului nazist în Grecia, declarase în 2010 purtătorul de cuvânt al MAE german Andreas Peschke.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »