Grecia îşi protejează graniţa cu Turcia cu garduri electrificate şi mine antipersonal

De Elena Poenaru | 3.1.2013 .

Un şef al poliţiei de frontieră dintr-un oraş de la graniţa din nord-estul Greciei a declarat că imigranţii ilegali nu pot intra în ţară din Turcia, potrivit EUObserver.

Garduri cu sârmă electrificată, mine antipersonal, camere cu infraroşii, cu vedere pe timp de noapte şi patrule în zonă sunt metodele folosite pentru a stopa un fenomen pe care statul elen îl consideră o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Circa 55.000 de persoane au fost detectate când încercau să treacă râul Evros, în Grecia, din Turcia, în 2011. Cifrele au scăzut acum aproape de zero, a spus Pashalis Syritoudis, directorul poliţiei din satul Orestiadas, aflat la graniţă.

În iulie 2012, am avut 6.500 de imigranţi ilegali care au trecut graniţa, în august doar 1.800, în septembrie 71, în octombrie numai 26, iar acum niciunul”, a explicat oficialul, în luna noiembrie. Orestiadas este un sat aflat la 6 km vest de râul Evros, la graniţa cu Turcia. Acolo trăiesc ofiţeri de poliţie, personal militar şi angajaţi ai Agenţiei UE de control al frontierei, cu sediul la Varşovia, Frontex.

Şeful local supraveghează operaţiunile din zonă, pe 80 de km de-a lungul râului Evros, ca şi 12,5 km de graniţă terestră cu Turcia. El a lăudat operaţiunea Xenious Zeus, lansată de Grecia, la începutul lunii august.

Imigranţii ilegali intră în ţară acum pe lângă insulele Lesbos, Sumos, Symi şi Farmkonis. “Am transmis un mesaj foarte clar traficanţilor de imigranţi şi ţărilor de origine din Africa de Nord, că Evros nu va mai fi o cale facilă de intrare în Europa”, a spus Syritoudis.

În regiunea Gemisti, există încă mine antipersonal, rămase de pe timpul celui de-al doilea război mondial şi al conflictului din 1946-1949 între Maceondia de Vest şi regiunea Epirus din nordul Greciei.

Aceste mine au ucis peste 100 de persoane care au încercat să ajungă în Grecia, între 1998-2008, conform datelor publicate de oragnizaţia Monitorul Minelor Antipersonal din Geneva.

Grecia a semnat o convenţie în 2005 care interzice folosirea acestui tip de mine, ca şi depozitarea sau transferul lor, şi prevede responsabilitatea de a le distruge pe cele care au mai rămas pe teritoriul ţărilor semnatare. Cu toate acestea, terenurile din regiunea Gemisti sunt încă letale.

Armata elenă a dezgropat 30.000 de mine antipersonal în 57 de locaţii de la graniţa cu Turcia, în 2009, dar a lăsat în urmă unele care sunt detonate de vehicule grele, cum sunt tancurile.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »