Grevă generală împotriva concedierilor din sectorul public

De Iulian Soare | 16.7.2013 .

Principalele uniuni sindicale din Grecia desfăşoară marţi o grevă naţională, în semn de protest faţă de un proiect de lege elaborat de guvernul elen care prevede reducerea numărului de angajaţi în sectorul public şi diminuarea în continuare a deficitului bugetar.

Adoptarea acestei legi, care include, de asemenea, măsuri privind colectarea de impozite, privatizarea, reforma în sănătate şi sectorul financiar reprezintă o condiţie prealabilă pentru deblocarea promisă de Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţonal (FMI) a unei noi tranşe de împrumut.

Sindicatele elene sunt nemulţumite de aceste planuri ale executivului care intenţionează deja în timpul imediat următor să treacă 12.500 de angajaţi din sectorul public în aşa-numita “în rezervă de lucru”, cu păstrarea a 75% din salariu. În cazul în care în decurs de opt luni acest personal nu va putea transferat în alte locuri de muncă din sectorul public, oamenii vor fi concediaţi.

Până la sfârşitul anului 2013, conform acordului cu creditorii, ar urma să fie disponibilizaţi 2.400 de angajaţi din administraţia publică, 2.200 de agenţi de pază din şcoli, 1.500 de cadre didactice, 3.500 de angajaţi ai poliţiei municipale, precum şi funcţionari din diverse ministere.În total, guvernul grec intenţionează să trimită în concediu administrativ până la sfârşitul anului 25.000 de angajaţi, asupra cărora planează riscul concedierii.

La îndemnul sindicatelor, în timpul grevei generale nu vor funcţiona instituţiile de stat şi locale, băncile, birourile fiscale, iar spitalele vor accepta pacienţi numai în cazuri de urgenţă. Este suspendată pentru o zi circulaţia trenurilor şi a trenurilor suburbane. Autobuzele şi troleibuzele vor funcţiona doar în intervalul 09h00 -21h00 (ora locală), deşi metroul şi tramvaiele vor circula normal. Cu toate acestea, metroul din Atena nu va servi magistrala care face legătura dintre aeroportul internaţional şi capitala ţării.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »