Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 5.4.2013 .
Şcolile de stat au fost închise în Danemarca, două zile la rând, în această săptămână, din cauza unei dispute între profesori şi autorităţile locale pe tema condiţiilor de muncă, relatează BBC.
Circa 90.000 de profesori au rămas înafara şcolilor, care au fost închise, după ce negocierile au eşuat şi aproape 900.000 de elevi au fost afectaţi de această acţiune.
Un purtător de cuvânt al sindicatelor, Gordon Madsen, a numit acţiunea ca fiind “istorică” pentru Danemarca.
Guvernul vrea ca profesorii să petreacă mai multe ore în clasă în timpul unei zile de şcoală. Acest lucru ar face ca elevii din clasele mici să petreacă cu două ore mai mult la şcoală, iar cei din clasele mari cu trei ore mai mult.
Ca urmare,
timpul pe care l-ar avea la dispoziţie profesorii pentru a-şi pregăti lecţiile s-ar reduce prea mult, susţin reprezentanţii cadreolor didactice. Profesorii doresc o limită maximă de 25 de ore pe săptămână, iar restul să fie considerate ore suplimentare.
Disputa afectează copii cu vârste între 6-16 ani.
Profesorii au ieşit în stradă în întreaga ţară, a explicat Gordon Madsen. El a acuzat guvernul de centru-stânga că a încheiat un acord privind reforma în învăţământ cu o autorităţile locale, ceea ce a afectat negocierile cu sindicatele din învăţâmânt.
“Este pentru prima oară când toate şcolile au fost închise. Este o ameninţare la adresa modelului danez”, a explicat sindicalistul, adăugând că în mod tradiţional în Scandinavia, condiţiile de muncă sunt negociate direct între sindicate şi angajatori, fără inteferenţa guvernului.
Premierul Helle Thorning-Schmidt a susţinut inţiativa de a introduce mai multe ore în programa şcolară şi a spus că guvernul nu este pregătit încă să intervină în dispută.
“Nu putem accepta ca 3-4 copii, în medie, din fiecare clasă, să nu ştie să citească la un nivel care să l permită să-şi continue educaţia la un nivel superior”, a spus ea.