Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 13.11.2013 .
Grecii au organizat o nouă grevă de 24 de ore, în semn de protest faţă de reducerile noi din sectorul bugetar, în timp ce creditorii externi au sosit în ţară pentru a decide dacă vor debloca o nouă tranşă din împrumut, potrivit BBC.
Zborurile şi alte transporturi au fost afectate de acţiuni, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, la fel ca şcolile sau spitalele.
Dar ploile torenţiale din Atena au limitat protestele, ambele sindicate anulîndu-şi manifestaţiile.
Grecii au organizat peste 30 de greve generale de la începutul lui 2010.
Şomajul a ajuns la aproape 28% după reduceri masive în sectorul bugetar şi creşteri de taxe pentru reducerea deficitului fiscal.
Grecia a primit două împrumuturi externe, care totalizau circa 240 de miliarde de euro, pentru a-şi acoperi găurile din buget, şi există speculaţii că va avea nevoie de un al treilea pachet de întrajutorare de cel puţin 11 miliarde de euro anul viitor. În prezent, este analizată situaţia, pentru a se debloca o nouă tranşă de 1 miliard de euro din cel de-al doilea împrumut. Plata trebuie aprobată de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Troica spune că este vorba despre o lipsă la buget pentru anul viitor de 2,5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de mai multă austeritate, dar guvernul susţine că ţara nu mai poate face faţă altor măsuri de acest gen.
Grecia a previzionat că va ieşi din recesiune, după şase ani, în 2014, un semn că ar putea începe redresarea după criza datoriilor. Procesul este, însă, unul lent şi dureros şi ar putea dura ani de zile.
Două marşuri de protest separate la Parlamentul din Atena au fost anulate, miercuri, din cauza ploilor. Dar grupuri mai mici de susţinători ai Partidului Comunist au ieşit în ploaie, pentru a protesta. Mii de oameni au mărşăluit şi la Salonic.
Transportul cu feriboturile, pe calea ferată şi unele curse aeriene au fost întrerupte parţial, iar controlorii aerieni au încetat activitatea timp de câteva ore.
“Muncitorii, pensionarii şi şomerii trec printr-un coşmar fără sfârşit”, au spus angajaţii din port, într-o declaraţie. “Guvernul şi troica distrug această ţară”, precizau ei. Sindicatul din sectorul public Adedy a delcarat. “Uniţi îi putem opri, îi putem învinge”.