Guvernare prin Skype – soluția lui Carles Puigdemond de a conduce Catalonia

De Mariana Bechir | 15.1.2018 .

Carles Puigdemont încearcă să își recapete poziția de președinte regional după ce alianța formațiunilor separatiste a reușit să îi apere majoritatea la alegerile din decembrie 2017.

Problema lui Carles Puigemont o constituie însă mandatul de arestare emis pe numele său de autoritățile de la Madrid.

Potrivit Bloomberg, după premiera unei campanii electorale desfășurate din Bruxelles, politicianul catalan vrea să își conducă administrația tot din exil – în condițiile în care noul Parlament regional se reunește pentru prima oară miercuri..

Separatiștii încearcă să exploateze o lacună a regulamentului parlamentar, astfel încât Puigdemont să se poată adresa legislativului local prin videoconferință, fie să desemneze un purtător de cuvânt care să vorbească în numele său.

Potrivit regulamentului actual, candidatul trebuie să prezinte camerei programul său politic înainte de acordarea votului de încredere. Carles Puigdemont spune că asta nu semnifică prezența fizică în Parlament.

Juriștii nu sunt foarte convinși de această afirmație. ”Deși nu există prevedere explicită în regulament, prezența efectivă în fața aleșilor este ceva implicit dacă analizăm cum funcționează orice sistem parlamentar. Un președinte, fie el și votat de Parlament, nu are cum să își exercite conducerea guvernului prin Skype și nici nu are cum să se supună controlului parlamentar dacă nu este prezent”, afirmă Argelia Queralt, profesor de drept constituțional la Universitatea din Barcelona.

”Susținătorii independenței apelează la fantezii numai ca să păstreze puterea de negociere. Dar să îți exerciți mandatul guvernării zilnic în acest mod e pur și simplu ficțiune”, spune și Veronica Fumanal, strateg politic.

Parlamentul catalan se reunește miercuri pentru prima dată după declararea independenței. Pe 27 octombrie 2017, premierul spaniol Mariano Rajoy a dizolvat legislativul local, a demis guvernul regional și a revocat autoguvernarea regională.

Reprezentanții noului Parlament regional sunt așteptați în primul rând să aleagă comisia care controlează activitatea zilnică a camerei. Majoritatea politică separatistă crede că după acest moment trebuie continuată procedura, iar Parlamentul să decidă dacă o nouă nominalizare a lui Carles Puigemont la conducerea regiunii poate fi votată în lipsa sa.

Inigo Mendez de Vigo, purtător de cuvânt al guvernului de la Madrid, a anunțat că executivul spaniol va depune o nouă plângere împotriva lui Carles Puigdemont dacă acesta încearcă să revină în funcție fără să fie prezent în Barcelona.

Fostul președinte catalan a fugit din Spania în Belgia în octombrie, imediat după ce Parlamentul a declarat independența Cataloniei, insistând că el este lider legitim al regiunii. Guvernul central a emis un mandat de arestare pe numele președintelui catalan și a plasat în detenție o serie de oficiali ai guvernului catalan.

Intransigența de care dă dovadă Puigdemont provoacă tensiuni inclusiv în rândul grupurilor politice separatiste, care continuă campania pentru independența Cataloniei.

Esquerra Republicana, unul dintre aliații-cheie ai lui Carles Puigdemont, sprijină ideile fostului președinte în vreme ce radicalii din CUP solicită susținerea unui alt candidat pentru a evita noi confruntări cu guvernul central și, eventual, noi alegeri regionale.

“Puigdemont își urmărește agenda personală, iar asta face foarte greu de prevăzut viitorul”, spune Ignacio Molina, analist al think-tank-ului Elcano din Madrid.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »