Guvernarea României, la coada clasamentului reformelor antipopuliste și antirecesiune – studiu Berenberg

De Cristian Grosu | 10.5.2019 .

Guvernele țărilor Uniunii Europene sunt îndemnate să cheltuiască surplusurile bugetare pentru a preîntâmpina recrudescența asaltului populist din ultima perioadă, potrivit unui raport al băncii de investiţii Berenberg, publicat vineri.

Este vorba însă de cele 12 economii a căror „sănătate fundamentală” este peste media Zonei Euro, dintre care, dacă Germania sau Olanda nu sunt surprizătoare, se remarcă Irlanda, care a scăpat de pericolul unei crize similare cu a Greciei, ca urmare a reformelor structurale.

„Cheltuiţi, cheltuiţi, cheltuiţi dacă aveţi bani de cheltuit, sau populiştii o vor face în locul vostru”, comentează Politico, pe marginea raportului.

România se află însă în situația contrară, pentru că deja a cheltuit și ceea ce nu are, iar populismul a  pricinuit economiei României mari probleme fundamentale, care o fac şi mai vulnerabilă în eventualitatea unei recesiuni, potrivit  raportului  Berenberg, European Progress Monitor 2019.

Mai rău ca în 2007

România se clasează abia pe locul 22 din 28 în clasamentul elaborat de Berenberg după Indicatorul care măsoară fundamentele sănătăţii economiei (Fundamental Health Indicator), pentru că se confruntă cu „serioase probleme structurale şi financiare”.

Eforturile slabe ale guvernelor României de a-și rezolva prin reforme problemele structurale au dus la scoruri reduse.

Astfel că deși în topul sănătății economiei, România se află – aparent surprinzător, deasupra Franței, ca și peste Bulgaria, Croația, Italia sau Grecia, în Clasamentul dinamicii reformatoare se află sub toate aceste țări (locul 24), ale căror guverne au făcut progrese la acest capitol.

În ciuda creșterii economice medii de 3,8% din 2011 încoace, România „arată semne clare de exces care poate îi submina succesul” de până acum.

Iată tabloul tuturor scorurilor care au dus la plasarea României jos în topurile Berenberg:

Astfel, scorul general al economiei României o plasează mai jos decât era în 2007, înaintea marii crize şi a recesiunii aferente, în clasamentul rezistenţei la şocuri: 20 faţă de 14. Este mai sus decât în celelalte topuri din cauza rezistenței sistemului bancar șia ratei mici a creditelor neperformante.

Vulnerabilităţile

România este vulnerabilă din cauza combinației creșterii rapide a costului forței de muncă (cu 26% din 2015 încoace), cu deficitul de cont „excesiv ” (4,5% în 2018), cu un foarte mare deficit bugetar structural (3,8% din PIB) și cu rata negativă a economisirii la nivelul gospodăriilor (-6% din venitul disponibil).

Raportul Berenberg spune ceea ce economiștii români independenți (incusiv cei ai Consiliului Fiscal) repetă fără să fie ascultați:

„În loc să folosească perioadele de creștere rapidă a PIB pentru a construi rezerve fiscale (buffers) și pentru a-și întări rezistența (la șocuri), România pare să se abandoneze unei petreceri care nu poate dura”.

În consecință, Berenberg titrează paragraful dedicat României astfel. „Un accident abia așteaptă să se producă”. Ritmul reformelor „încetineşte în ciuda nevoi clare de accelerare”.

„România şi-a permis să-şi crească puternic costul forței de muncă, cu 34,8% din 2013, cu toate că poziţia sa externă arată că această creştere este excesivă”, spune raportul citat.

Altffel spus, este acelaşi avertisment pe care guvernatorul Băncii Naţionale a României ăl repetă de mai bine de un an încoace, spunând că, prin deficitele comerciale şi de cont curent s-a finanţat crearea de locuri de muncă din străinătate.

În România, şomajul a scăzut pentru că forţa de muncă a emigrat şi sau s-a multiplicat cea bugetară, care consumă veniturile produse în sectorul privat.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Adrian N Ionescu

Turcia va produce împreună cu Rusia sisteme antirachetă S-500 – anunț Recep Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat sâmbătă că achiziţionarea sistemului de apărare rusesc S-400 este o afacere încheiată şi a adăugat că Ankara va […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Rusia a reprimit drept de vot în Consiliul Europei

Rusia rămâne membră a Consiliului Europei duupă ce, vineri, membrii acestei organizații au ajuns la o înțelegere care rezolvă disputa care a început odată cu […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Premierul Theresa May promite demisia, dacă Parlamentul aprobă în iunie acordul Brexit

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a acceptat să plece din fruntea guvernului, dar numai dacă acordul de ieșire a Regatului Unit din UE va fi […] ... 
Citeste mai departe »

Victor Bratu

Comisia Europeană a amendat 5 bănci pentru manipularea pieței valutare

Comisia Europeană a anunțat joi că a aplicat amenzi în valoare totală de 1,07 miliarde de euro băncilor Barclays, Citigroup, MUFG, JPMorgan și Royal Bank […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Frontul IT&C: SUA cresc presiunile pe China, UE refuză un război tehnologic

În vreme ce SUA a lansat o nouă serie de reglementări comerciale care țintesc China și în special schimburile cu produse tehnologice sensibile pentru securitatea […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Comisia Europeană a amendat 5 bănci pentru manipularea pieței valutare

Comisia Europeană a anunțat joi că a aplicat amenzi în valoare totală de 1,07 miliarde de euro băncilor Barclays, Citigroup, MUFG, JPMorgan și Royal Bank […] ... 
Citeste mai departe »

“Facilități pentru medicii de familie care deschid cabinete în provincie – proiect de lege USR” is locked Facilități pentru medicii de familie care deschid cabinete în provincie – proiect de lege USR

Senatorul USR Adrian Wiener și deputatul USR Tudor Pop au depus săptămâna aceasta la Parlament un proiect de lege în baza căruia autoritățile locale ar […] ... 
Citeste mai departe »

Abuzul momentului e de fapt un șantaj: Poștașii vor lucra gratis pentru PSD în schimbul plății unor drepturi și al ”nepolitizării” Poștei, recunoaște Matei Brătianu

Comitetul Executiv al Sindicatului Liber din Poșta Română a decis încheierea unui protocol cu PSD, document prin care factorii poștali se obligă să colecteze informații […] ... 
Citeste mai departe »

UE ar putea introduce vize pentru americanii care vor să intre în spaţiul Schengen, din 2021

Cetăţenii Statelor Unite care vor să călătorească într-unul din cele 26 de state membre ale spaţiului Schengen vor avea nevoie de viză începând din 2021. […] ... 
Citeste mai departe »

Manifestație a jurnaliștilor croați împotriva cenzurii și a presiunii exercitate prin procese

Sute de jurnalişti croaţi au manifestat în centrul Zagreb, sâmbătă, împotriva înmulţirii proceselor care vizează reprezentanţi ai acestei bresle şi care în ochii acestora echivalează cu cenzura. […] ... 
Citeste mai departe »