Hollande spune că nu s-a ajuns încă la un acord privind viitorul buget al UE

De Elena Poenaru | 4.2.2013 .

Preşedintele Francois Hollande a declarat că Franţa doreşte să se ajungă la un acord asupra bugetului UE pentru 2014-2020, la summitul ce va avea loc la Bruxelles, sătpămâna viitoare, dar mai sunt multe lucruri de făcut, potrivit Reuters.

UE nu a reuşit să ajungă la un consens în privinţa alocării bugetuli de 1 trilion de euro, la reuniunea din noiembrie.

“Vom face tot ce este posibil pentru a aunge la un acord la summitul următor, dar condiţiile nu sunt încă îndeplinite”, le-a spis Hollande reporterilor, alături de premierul italian Mario Monti.

Liderul francez a mai spus că încă există suficient timp pentru a se ajunge la un acord, înainte de începerea summitului, joia viitoare.

La rândul său, Monti a precizat că speră să se ajungă la un acord pe baza pachetului de propuneri discutat anul trecut de guvernele europene. “Sper ca sistemul care va fi implementat să fie mai corect”, a precizat Monti.

Monti susţine o reformă a sistemului european de returnare a banilor, susţinând că, în ceea ce o priveşlte, contribuţia Italiei la bugetul UE este disproporţionată faţă de puterea sa economică reală. Unii dintre contributorii neţi la buget, cum este Mareea Britanie, a cerut reduceri drastice a cheltuielilor bugetare ale Uniunii.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut partenerilor săi din UE să coopereze pentru a se ajunge la un compromis. Hollande a mai susţinut că este îngrijorat de recenta întărire a monedei euro faţă de monedele partenerilor săi principali.

“Pieţele au salutat cu exces de zel, acordând o mare importanţă, prin intermediul nivelulului monedei europene, încrederii pe care o acordă ţărilor care fac parte din zona euro”, a spus el.

Săptămâna trecută, euro a ajuns la cel mai mare nivel din ultimele 14 luni, faţă de dolar, şi din ultimele 33 de luni faţă de yenul japonez.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »