Imigraţie în UE/ Franţa adoptă măsuri de integrare a imigranţilor, Norvegia vrea un referendum pe modelul celui elveţian

De Anne-Marie Blajan | 12.2.2014 .

Rezultatul referendumului din Elveţia, în care cetăţenii s-au pronunţat în favoarea unor cote pentru imigraţie, apropiatele alegeri – atât europene, dar şi municipale, în Franţa -, precum şi creşterea procentelor în sondaje ale partidelor extremiste determină cancelariile europene să gândească măsuri pentru imigraţie.

Guvernul de la Paris a adoptat marţi o „foaie de parcurs” cu măsuri care prevăd integrarea străinilor şi combaterea discriminării acestora. Fără anunţuri spectaculoase, documentul este unul precaut, pentru a nu inflama şi mai mult dezbaterea politică în Franţa, înainte de alegerile municipale şi europene, apreciază analiştii francezi. Nici contextul general nu este favorabil unor măsuri radicale: 66% dintre francezi cred că sunt prea mulţi imigranţi în ţara lor, iar ultimele sondaje arată că unul din trei sunt de acord cu ideile promovate de Frontul Naţional, partidul de extremă dreapta.

Guvernul francez pregăteşte o lege a imigraţiei

Tocmai de aceea, măsurile anunţate de guvernul de la Paris sunt, mai degrabă, nişte principii generale:

  • Eliberarea permiselor de sejur va depinde de cunoaşterea limbii franceze, iar Ministerul de Interne va gestiona, în continuare, integrarea imigranţilor prezenţi în Franţa de mai puţin de 5 ani.
  • În materie de servicii medicale, simulări pentru a lupta împotriva discriminării pe care medicii, dentiştii sau oftalmologii ar putea-o face, prin refuzul de a-i trata pe imigranţi.
  • În administraţie, una dintre măsurile preconizate este organizarea de concursuri pentru imigranţi, pentru care funcţiile publice sunt adesea nişte necunoscute. Totuşi, asta nu înseamnă că vor fi locuri de muncă în sistemul public rezervate acestora şi nici cote privind ocuparea acestor posturi de către imigranţi.
  • În învăţământ, ore de istorie care să vorbească despre contribuţia imigranţilor şi a străinilor la construirea societăţii franceze.
  • În media, programe care să prezinte eroii Franţei care au fost la origini imigranţi sau provin din familii de imigranţi, difuzate de postul public.

Guvernul francez a anunţat, pentru sfârşitul acestui an, o lege a imigraţiei. Socialiştii reveniţi la putere în 2012 vor să relanseze integrarea străinilor şi lupta împotriva discriminării acestora, după anii marcaţi de polemica identităţii naţionale şi crearea unui minister al imigraţiei, în care s-au aflat la putere dreapta şi Nicolas Sarkozy. Este o filosofie care îi priveşte pecei 5,3 milioane de imigranţi şi cei 6,7 milioane de descendenţi ai imigranţilor.

Norvegia vrea să urmeze exemplul Elveţiei

Vocile naţionaliste şi extremiste în Europa devin tot mai stridente. Este cazul şi în Norvegia, acolo unde, la doar două zile de la referendumul elveţian, unul dintre partidele aflate la guvernare susţine ideea unui referendum cu tema imigraţiei.

Partidul Progresului, dreapta populistă, respinge ideea unui sistem cu cote de imigraţie, însă doreşte o politică mai restrictivă. Norvegia, la fel ca şi Elveţia, nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Zona Economică Europeană şi zona Schengen.

Citiţi şi:

Imigraţie în Elveţia/UE suspendă colaborarea cu Elveţia pe programele de cercetare şi educaţie

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »