Incidente la Paris și în Egipt. Alertele teroriste, noua normalitate – avertizează experții

De Victor Bratu | 7.1.2016 .

Un bărbat cu un cuțit în mână care a încercat să intre într-o secție de poliția purtând ceea ce părea să fie o vestă cu explozibili și a strigat Allahu Akbar a fost împușcat mortal de forțele de ordine, iar în Egipt, doi bărbați aflați pe o motocicletă au deschis focul asupra unui grup de turiști aflat în fața unui hotel din apropierea piramidelor.

Sunt două incidente care confirmă avertismentele recente ale experților în domeniu care prognozau că alertele teroriste vor deveni „noua normalitate”, inclusiv în Europa.

“În lunile ce vor veni o să avem de-a face cu o nouă normalitate”, declara acum câteva zile profesorul Rik Coolsaet, expert în terorism, de la Universitatea Ghent, Belgia.

“ Va veni o zi când toată această promovare intensă din jurul organizaţiei Stat Islamic va dispărea. Până atunci, însă, mă tem că vor fi mai multe ameninţări, mai multe anulări de evenimente, mai multe raiduri şi arestări, pe măsură ce statele vor înțelege proporțiile și intențiile acestui grup… Este un lucru cu care va trebui să ne obișnuim”, a declarat profesorul Coolsaet, pentru Guardian.

Egipt

În cazul atacului armat asupra turiștilor din Egipt (care erau cetățeni israelieni), nu a existat nicio victimă.

piramideIncidentul va avea însă efect asupra turismul acestei țări care încearcă să-și revină după revoltele declanșate de Primăvara Arabă și de lovitura militară din 2013.

Cel mai cunoscut grup terorist din Egipt a încheiat o alianță cu Stat Islamic și și-a schimbat denumirea în Wilayat Sinai, scrie The Independent.

Grupul este foarte activ în peninsula Sinai și a revendicat bombardarea aeronavei ruse care avea la bord 224 de persoane.

Franța

Incidentul din Paris a avut loc în arondismentul al XVIII-lea, la ora la care în urmă cu un an a avut loc atacul de la Charlie Hebdo, în care au murit 12 persoane.

atentat statie politie paris

Martorii spun că bărbatul a strigat Allahu Akbar când încercat să intre în sediul de poliție.

Bărbatul avea asupra un cuțit, dar purta o centură ce i-a făcut pe polițiști să creadă că ar putea avea asupra sa explozibili.

După uciderea atentatorului s-a descoperit că acesta nu avea asupra sa niciun dispozitiv explozibil.

Franța se află încă sub stare de urgență, care a fost aprobată, după atacurile din 13 noiembrie, pentru o perioadă de trei luni.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »