Întâlnire la Madrid. Sarkozy câştigă şi Spania de partea taxei pe tranzacţiile financiare

De Iulian Soare | 16.1.2012 .

Politica economică a Franţei nu este dirijată în funcţie de evaluările agenţiilor de calificare a riscurilor, care nu schimbă cu nimic deciziile ce trebuie luate de ţările europene în această perioadă de “criză fără precedent, a declarat luni după-amiază preşedintele francez Nicolas Sarkozy, potrivit AP.

În conferinţa de presă comună după întâlnirea de la Madrid cu premierul spaniol Mariano Rajoy, Sarkozy a amintit că deşi vineri agenţia Standard&Poor’s a retrogradat Franţa de pe poziţia maximă AAA, o altă agenţie, Moody’s, a confirmat luni triplul A pentru Paris.

Nu agenţiile de calificare a riscurilor trebuie să definească politicile economice ale ţărilor, ci evoluţiile din economia reală. Vineri, Franţa pierdea nivelul AAA, luni s-a confirmat că Franţa păstrează acest nivel. Trebuie reacţionat cu sânge rece, asupra fondului lucrurilor: reducerea deficitului, a cheltuielilor, sprijinirea concurenţei economiilor, regăsirea drumului creşterii”, a spus liderul francez.

La rândul său, premierul spaniol a vorbit despre necesitatea unor decizii rapide la nivelul UE nu doar pentru reducerea deficitelor publice, ci şi pentru reluarea creşterii economice.  “E decisiv ca Europa să acţioneze în ansamblu, dar şi ca fiecare guvern, în ţara sa, să marcheze propriul drum pentru reducerea deficitului public, aplicarea reformelor structurale pentru creştere. Suntem atenţi la agenţiile de rating, însă dacă ţările UE îşi face datoria şi luăm deciziile bune, cu rapiditate, agilitate, realism şi bun simţ, vom depăşi această criză’, a afirmat Rajoy.

Sarkozy confirmă amânarea întâlnirii comune de la Roma cu Merkel şi Monti

Liderul francez a recunoscut că întâlnirea de la Roma cu cancelarul german Angela Merkel şi premierul italian Mario Monti, programată pentru 20 ianuarie, a fost amânată din cauza unor priorităţi de agendă internă.  El a spus că trilaterala va fi ţinută în februarie, însă fără a preciza data exactă, adăugând că atât el, cât şi Merkel s-au întâlnit recent cu Monti, iar o nouă întâlnire atât de curând nu a mai rezultat necesară.

Spania susţine taxa pe tranzacţiile financiare

Premierul Rajoy a arătat, potrivit EFE, că Spania susţine iniţiativa Franţei privind introducerea taxei Tobin pe tranzacţiile financiare. Sarkozy a obţinut astfel susţinerea pentru această taxă şi din partea celei de-a patra economii a zonei euro, după ce săptămâna trecută premierul Italiei, Mario Monti, a confirmat de asemenea că e de acord cu introducerea în UE a taxei Tobin. Iniţiativa franceză este privită negativ de Marea Britanie a conservatorului David Cameron, care apără interesele City-ului londonez, dar nu e bine primită nici la nivelul coaliţiei guvernamentale din Germania, deşi cancelarul Angela Merkel a afirmat sprijinul său personal.

Franţa a plasat luni obligaţiuni în valoare de 8,6 miliarde euro cu dobânzi în scădere

Agenţia franceză de administrare a datoriei publice a obţinut luni 8,6 miliarde de euro în urma succesului unei emisiuni de obligaţiuni pe termen scurt, randamentele fiind în scădere faţă de licitaţiile anterioare de săptămâna trecută. Potrivit Market Watch,  4,503 miliarde de euro au fost obţinuţi prin vânzarea de titluri pe 12 săptămâni, la un randament de 0,165%, în scădere de la nivelul de 0,167% de saptamana trecuta. Obligaţiuni cu scadenţă la 25 săptămâni au fost vândute pentru 2,192 miliarde de euro, la un randament de 0,281% faţă de 0,286% la licitaţia anterioară. Titluri pe 51 de săptămâni în valoare 1,9 miliarde de euro au fost plasate cu un randament de 0,406%, în scădere de la 0,454%.
Banca Centrală de la Paris a calculat pentru 2011 o creştere economică de 1,75% a economiei Franţei, cu un deficit de 5,5% din PIB, faţă de 7,1% din PIB în 2010. Guvernul francez are ca ţintă readucerea deficitului public sub pragul de 3% din PIB în 2013, după o reducere la 4,5% din PIB în 2012. Rata şomajului în Franţa era în noiembrie de 9,2%, potrivit raportului Eurostat.
Pentru Spania urmează un 2012 extrem de dificil

Ratingul Spaniei a fost redus de S&P cu două trepte, la A de la AA-, după ce ţinta de deficit pentru 2011 a fost ratată cu mult, fiind de 8% din PIB faţă de nivelul de 6% fixat oficial, după ce în 2010 deficitul a fost de 9,1% din PIB. Guvernul de centru-dreapta al lui Rajoy, instalat în urmă cu o lună, a adoptat la sfârşitul lui decembrie un program de austeritate , prin care ar urma să se facă economii de 17 miliarde euro în 2012 (1,5% din PIB), însă rămâne de văzut dacă va reuşi să atingă în acest an curajoasa ţintă de deficit fixată la 4,4% din PIB. Agenţia Moody’s a avertizat săptămâna trecută că pentru a se atinge această ţintă, guvernul Rajoy trebuie să mai taie cheltuieli de  23 de miliarde de euro din bugetul pentru 2012.

Economia spaniolă a crescut cu 0,7% în 2011, însă pentru 2012 toţi analiştii prognozează o întoarcere în recesiune, care va pune şi mai acut problema celor  5,4 milioane de şomeri înregistraţi oficial. Rata şomajului din Spania este de 21,5%, cea mai ridicată din rândul ţărilor puternic industrializate.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »