Italia anunță memorandum cu China pentru ”Drumul Mătăsii” – iritare la Bruxelles și Washington

De Adrian N Ionescu | 20.3.2019 .

Italia şi China vor semna în această săptămână un memorandum privind cooperarea sub egida programului chinez de expansiune economică Belt and Road Initiative (BRI, sau „Drumul Mătăsii”).

Premierul italian Giuseppe Conte s-a grăbit să spună, miercuri, că prevederile memorandumului nu ar implica nici un risc pentru interesul naţional şi ar fi în conformitate cu strategia UE privind China.

„Conţinutul memorandumului, care a fost negociat de luni de zile cu China, cu implicarea administraţiilor interesate, nu include nici un risc pentru interesul nostru naţional şi este pe deplin în conformitate cu strategia UE”, a declarat Giuseppe Conte, citat de ANSA.

Dimpotrivă, însă, ofensiva economică chineză în Europa nu este văzută cu ochi buni de Comisia Europeană şi mai ales de Germania care o întâmpină, mai nou, cu totul diferit în comparaţie cu Italia.

(Citiţi şi: Reuters: Germania va crea un fond pentru a evita preluarea companiilor de către investitori chinezi)

Preşedintele chinez Xi Jinping va vizita Italia între 22 şi 24 martie, ocazie cu care va fi semnat şi memorandumul de înţelegere dintre cele două ţări de cooperare privind BRI.

„Drumul Mătăsii”

Programul guvernamental chinez Belt and Road Initiative (BRI) este supranumit şi „Drumul Mătăsii”, pentru că urmăreşte să realizeze o infrastructură de transport modernă terestră şi maritimă, care să refacă şi să extindă trasele vechiului drum al mătăsii.

Programul BRI nu se rezumă, însă, doar la beneficiile comerciale ale infrastructurii de tranmsport, ci are şi componente de colaborare în tehnologie, ştiinţă şi cultură, consacrând astfel strategia de expansiune globală a celei de a doua cea mai mare economie a lumii.

Rețeaua comercială ar urma să lege Asia de Orientul Mijlociu, Africa și Europa.

Europa Centrală – cucerită de proiect

Italia se alătură Portugaliei, care este deocamdată singura ţară occidentală din UE care a semnat cu China un memorandum privind Belt and Road Initiative (BRI), ca şi ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE) precum Croaţia, Cehia, Grecia, Malta, Polonia și Ungaria.

China a devenit cel mai mare investitor străin din Europa Centrală și de Est (ECE, inclusiv Rusia), după o creștere a investițiilor sale în 2017 cu 78%, până la 7,7 miliarde de euro și de 96% în 2016, potrivit raportului M&A Emerging Europe 2017/2018 , realizat de CMS în colaborare cu EMIS.

„Clasarea Chinei ca prim investitor în Europa Centrală şi de Est ar putea sugera viitoarele tendinţe în piaţa de M&A”, a declarat Stefan Stoyanov, head of M&A Database, EMIS.

UE se opune cu „strategia reciprocității”

Totodată, Comisia Europeană se opune inițiativei Chinei, pe care nu ezită să o considere „un rival sistemic”.

Este de așteptat ca liderii țărilor UE să susțină, la reuniunea lor de joi, măsuri de reglementare a restricțiilor care ar trebui impuse companiilor chineze privind participarea la proiectele publice din spațiul comunicar și, astfel, la o piață de 2,4 trilioane de euro pe an, potrivit Politico.

Oficiali ai Comisiei Europene au confirmat că Executivul european își dorește ca țările UE să fie de acord cu o strategie a reciprocității, prin care companiilor din țările asiatice să nu li se mai permită accesul la licitațiile publice europene, dacă îngrădesc accesul companiilor europene la propriile licitații publice.

Restricţiile ar putea fi extinse şi la ţările care au reguli protecţioniste privind achiziţiile de companii locale sau formarea de firme mixte.

China este ţinta majoră a strategiei reciprocităţii, dar aceasta ar putea fi aplicată şi altor „pieţe dificile”, precum Rusia, Turcia, India, Indonesia şi chiar Japonia şi Coreea de Sud – noteză Politico.

„Germania este în favoarea comerțului deschis, dar vrem de asemeni să ne apărăm interesele. Iată de ce, împreună cu Franța, vom propune măsuri în acest scop”, a declarat cancelarul german Angela Merkel, sâmbătă, potrivit sursei citate.

La rândul său, președintele francez Emmanuale Macron este un susținător al „strategiei reciprocității”.

Iritare și la Washington

Italia ar fi prima țară din grupul celor mai dezvoltate șapte țări ale lumii (G7) care devine parteneră a Chinei în programul BRI, ceea ce a iritat Statele Unite, potrivit Financial Times, citat de Reuters.

Participarea Italiei la BRI va „împrumuta legitimitate” proiectului chinez, a spus un purtător de cuvânt al grupului de consilieri de securitate naţională de la Casa Albă.

„Italia este o economie majoră a lumii şi o destinaţie importantă de investiţii, Guvernul italian nu are nevoie să împrumute legitimitate proiectului chinez”, a declarat purtărotul de cuvânt american Garret Marquis.

Statele Unite se află în plină confruntare comercială cu China, dar şi cu cele mai mari companii chineze de telecomunicaţii, Huawei Technologies Cos Ltd și ZTE Corp, pe care le-a acuzat că operează în interesul guvernului chinez, iar echipamentul lor ar putea fi folosit la spionaj în Occident.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »