Jens Stoltenberg: NATO se alătură coaliției anti-ISIS, dar nu participă la lupte

De Mariana Bechir | 25.5.2017 .

NATO Secretary General Jens Stoltenberg holding his monthly press conference

NATO se va alătura coaliției internaționale împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI), a anunțat joi secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg (foto), cu câteva ore înaintea summitului de la Bruxelles, la care va participa pentru prima oară președintele american Donald Trump, transmite Agerpres, care citează AFP.

Această decizie, cerută de mult timp de SUA, care conduc coaliția împotriva SI, ”va trimite un mesaj politic puternic de unitate în lupta împotriva terorismului”, a dat asigurări Stoltenberg.

”Aceasta nu înseamnă că NATO se va angaja în operațiuni de luptă”, a precizat secretarul general.

Șefii de stat sau de guvern din cele 28 de state membre ale Alianței se vor reuni joi după-amiază pentru o ceremonie de înmânare a cheilor noului sediu al NATO, apoi pentru un dejun de lucru.

Ei vor adopta un ”plan de acțiune” cu o serie de măsuri vizând intensificarea luptei antiteroriste, așa cum a insistat președintele american.

Fiecare din cele 28 de state ale Alianței participă deja parte cu titlu individual la coaliția care întreprinde raiduri aeriene împotriva SI în Irak și în Siria și sprijină ofensivele la sol împotriva fiefurilor jihadiste de la Mosul (Irak) și Raqqa (Siria).

Devenind membru deplin al coaliției, NATO va beneficia ”de o platformă mai bună pentru a se coordona” cu aceasta, a explicat Stoltenberg.

NATO va crește numărul orelor de zbor al avioanelor sale radar AWACS în spațiul aerian al Turciei, pentru supravegherea activității aeriene în Irak și Siria, a precizat secretarul general.

Potrivit acestuia, o nouă celulă dedicată schimbului de informații privind rețelele teroriste, mai ales luptătorii jihadiști străini, va fi înființată la cartierul general al Alianței.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »