Letonia primește acordul Comisiei Europene de a adera la zona euro

De Elena Poenaru | 4.6.2013 .

Comisia Europeană îşi va da acordul, miercuri, ca Letonia să devină cel de-al 18-lea membru al zonei euro, de la începutul anului viitor, au anunţat, luni, oficiali ai UE, citaţi de Reuters.

Executivul UE va publica un raport referitor la îndeplinirea criteriilor pentru a deveni membri al spaţiului cu monedă unică europeană, care va include date despre inflaţia redusă şi dobânzile pe termen lung, o rată de schimb valutar stabilă, datorie publică şi deficit bugetar scăzute.

Letonia, care a adoptat unul dintre cele mai dure programe de austeritate din Europa, după ce criza din 2008-2009 a şters o cincime din PIB-ul său, îndeplineşte toate criteriile, va spune Comisia.

“Decizia referitoare la Letonia va fi pozitivă”, spun oficiali UE. Ei speră că accederea Letonia în zona euro va transmite un semnal puternic de încredere investitorilor că, în ciuda unei crize a datoriilor suverane, care a durat trei ani, zona euro va înregistra creştere economică, şi nu se va dezintegra.

Banca Centrală Europeană îşi va publica opinia dacă Letoniei trebuie să i se permită sau nu să se alăture monedei unice, dar numai Comisia Europeană are dreptul de a face o recomandare legală. Apoi, decizia trebuie aprobată de liderii UE la un summit ce va avea loc la finalul lunii iunie, iar Parlamentul European va fi, de asemenea, consultat, înainte ca miniştrii de Finanţe ai UE să aprobe formal decizia în iulie.

Vecinul statului baltic, Lituania, va deveni, foarte probabil, următor membru al zonei euro, din 2015, spune un oficial ai UE. Cel de-al treilea stat baltic, Estonia, s-a alăturat monedei unice în 2011.

Pentru a se alătura monedei euro, Letonia şi-a redus deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB anul trecut, ajungând până la 1,2%.

Datoria sa publică este în jur de 41% din PIB, mult sub pragul de 60% impus de UE, iar cursul valutar al monedei naţionale a fost legat de euro de la intrarea ţării în Uniune în 2004.

 

 

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »