Liderii europeni şi-au scăzut salariile în criză: cine, cu cât, la cât

De Paula Safta | 9.5.2012 .

Liderii politici europeni şi-au scăzut singuri salariile. Iată cât câştigă

François Hollande, noul preşedinte francez, a anunţat în public că va reduce salariul său lunar, ceea ce nu este o decizie izolată în Europa. Le Figaro a realizat un foto-material cu liderii politici europeni, care au luat asemenea decizii, astfel:

François Hollande, preşedinte recent ales al Republicii Franceze, a anunţat că va reduce cu 30% remuneraţia sa, dar şi pe cea a miniştrilor săi. Predecesorul său, Nicolas Sarkozy, şi-a crescut salariul cu 170% la începutul mandatului său, trecând de la 7000 de euro la 19.331 de euro lunar net.

Remunerarea noului locatar de la Elysée ar fi redusă la 13.532 de euro pe lună, iar cu toate acestea, el va primi astfel dublul salariul său actual (6543 de euro pe lună).

Mario Monti, prim-ministrul italian şi ministru de Finanţe, care a urmat după Silvio Berlusconi, a renunţat la salariul său, ca urmare a faptului că ţara sa trece printr-o perioadă cu turbulente fără precedent.

În timp ce guvernul grec multiplică măsurile nepopulare de austeritate, preşedintele grec, Carolos Papoulias, a făcut acelaşi gest simbolic ca prim-ministrul italian, prin care a renunţat la salariul său anual de 370.993 de euro.

Enda Kenny, prim-ministrul irlandez, şi-a redus salariul său de 14.000 de euro. Bertie Ahern, care l-a succedat pe acesta, a fost cel mai managerul cel mai bine plătit din Europa, cu un salariu lunar de 25.800 de euro.

David Cameron, prim-ministrul britanic, a impus o reducere de 5% din remuneraţia de guvernanţilor. Cu 142.500 de lire sterline pe an (adică 170.000 de euro), conservatorul percepe cu 9.000 de euro mai puţin, decât predecesorul său, Gordon Brown.

Cancelarul german Angela Merkel primeşte 16.000 de euro lunar, în calitate de şef al guvernului.

Prim-ministrul spaniol, care a preluat mandatul în decembrie 2011, în timp ce ţara se confruntă cu o criză fără precedent, căştigă un salariu de 78.000 de euro pe an.

Elio Di Rupo, noul şef al guvernului belgian, a anunţat iniţial că va scădea salariul său şi al angajaţilor săi, dar a optat totuşi pentru o creştere de 10%. El percepe 248.000 de euro pe an.

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »