Lituania preia președinția Uniunii Europene, cu o agendă dominată de dosarele economice ale Europei

De Iulian Soare | 1.7.2013 .

Lituania începe luni prima sa preşedinţie a Consiliului UE, cu o agendă deosebit de încărcată, dominată de dosarele economice ale Uniunii Europene, uniunea bancară și strategia de relansare a creșterii economice și stabilității financiare fiind doar câteva dintre problemele la care statul baltic va trebui să găsească o soluție în următoarele șase luni.

Președinția Lituaniei este prima a unei ţări baltice, în condiţiile în care celelalte două ţări foste sovietice din regiune, Letonia şi Estonia, se vor afla la conducerea Uniunii Europene în prima jumătate a lui 2015 şi, respectiv , n prima parte a lui 2018.

De asemenea, preşedinţia lituaniană este prima a unei Uniuni Europene cu 28 de state membre, în condițiile în care Croaţia a devenit membru cu drepturi depline al UE chiar în ziua în care începe preşedinţia Lituaniei.

În acelaşi timp, președinția Lituaniei la UE are loc în perioada finală de mandat a Comisiei Europene şi Parlamentului European, dar sarcina de a se ocupa de organizarea alegerilor europene, programate pentru mai anul viitor, îi va reveni Greciei, care va asigura președinția rotativă din 1 ianuarie 2014.

În cele şase luni de mandat la conducerea Consiliului UE, mica administraţie a Lituaniei va trebui să gestioneze o agendă neobişnuit de încărcată, care va include şi “afacerile neterminate” moştenite de la celelalte preşedinţii. Potrivit EUobserver, un număr record de 563 de dosare vor trebui gestionate de preşedinţia lituaniană, majoritatea economice.

Pentru aceasta, Lituania a decis triplarea personalului de la Bruxelles și detașarea unor experți în diverse dosare, iar statul baltic are la dispoziție pentru cele șase luni de președinție un buget de 62 de milioane de euro, mai mic decât al precedentelor președinții.

Unul dintre acestea vizează viitorul buget al UE pentru perioada 2014-2020, un acord politic fiind realizat pe ultima sută de metri a președinției irlandeze între Parlamentul European și statele membre, însă în mandatul Lituaniei se așteaptă adoptarea a aproximativ 70 de acte legislative pentru implementarea cadrului financiar.

În plus, Lituania va trebui să depună eforturi pentru implementarea “Pactului pentru creştere”, asupra căruia s-a ajuns la un acord în iunie 2012. Alte priorităţi vor fi uniunea bancară, inclusiv adoptarea propunerii privind mecanismul unic de supraveghere bancară pe care CE urmează să o înainteze, şi continuarea demersurilor pentru realizarea pieţei interne a energiei.

O importanţă specială este ataşată summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc la Vilnius, în 28-29 noiembrie, în cadrul căruia se aşteaptă, printre altele, parafarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova şi o recomandare a CE către Consiliu privind liberalizarea regimului vizelor pentru cetăţenii acestei ţări.

Pe de altă parte, în dosarul cel mai sensibil pentru România, aderarea la spaţiul Schengen, Lituania nu este foarte optimistă, după cum a declarat recent la o conferinţă ambasadorul acestei ţări la UE, Raimundas Karoblis. Oficialul lituanian a precizat că ţara sa preferă să includă printre priorităţi dosare în care se preconizează în mod realist că se pot realiza progrese.

Șeful diplomației de la Vilnius, Linas Linkevičius, a asigurat însă ulterior că Lituania va continua să sprijine dorinţa Bulgariei şi a României de aderare la spaţiul Schengen. Ministrul lituanian de externe a promis că, în următoarele şase luni de zile, pe perioada deţinerii preşedinţiei în Consiliul UE, Lituania “va analiza constructiv această problemă pentru ca ţările membre ale UE să ajungă la o opinie comună”.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »