Luptă interinstituţională la Bruxelles: liderii statelor nu au acceptat propunerea PE de a-l desemna pe JC Junkers să formeze majoritatea. Germania îl susține, dar vrea ceva și pentru Martin Schulz

De Anne-Marie Blajan | 29.5.2014 .

Liderii statelor europene reuniţi marţi seara la Bruxelles nu l-au desemnat pe Jean Claude Junker preşedinte al Comisiei Europene, în ciuda insistenţei Parlamentului European. Liderii din PE l-au desemnat luni pe fostul premier luxemburghez să formeze o majoritate şi, prin declaraţia lor de presă – în care era clar precizat numele politicianului luxemburghez, au încercat să impună decizia lor Consiliului European.

O mişcare care a iritat liderii statelor UE, susţin surse diplomatice convergente citate de presa internaţională. Premierii şi preşedinţii ţărilor europene i-au dat mandat lui Herman Van Rompuy să înceapă consultările pentru alegerea preşedintelui Comisiei.

Preşedintele Consiliului European a arătat clar că nu se va lasa antrenat într-o dispută cu Parlamentul European, că a văzut declaraţia preşedinţilor grupurilor politice adoptată înainte şi că va fi într-o legătură permanentă cu ei, odată ce grupurile politice vor fi constituite.

Angela Merkel relansează curs pentru poziţiile de top ale UE

Semnalul că situaţia se relansează şi că liderii europeni nu vor adopta soluţia propunerii imediate a lui Jean Claude Juncker a fost dat de Angela Merkel.

Aceasta a relansat practic cursa pentru cele mai importante poziţii din conducerea Uniunii Europene spunând că trebuie luat în considerare “un tablou mai larg” cu potenţiali candidaţi pentru şefia Comisiei Europene.

“Deşi PPE este cea mai puternică forţă politică şi Jean Claude Juncker este candidatul nostru, niciun partid nu a obținut majoritatea. De aceea trebuie să ne uităm la un tablou mai larg, cu mai multe opţiuni de persoane potrivite”, a spus cancelarul german.

Angela Merkel a precizat că este nevoie de consultări şi pentru celelalte funcţii de conducere ale instituţiilor europene şi poziţii importante în birocraţia Uniunii: şeful politicii externe, comisarul pentru afaceri economice, preşedintele Parlamentului European şi preşedintele Consiliului.

Cancelarul german a subliniat faptul că tratatele UE dau Consiliului dreptul să caute alternative la candidaţii propuşi de grupurile politice europene şi a avertizat că ignorarea tratatelor a pus, anterior, în pericol Uniunea.

“Nerespectarea prevederilor tratatelor ne-au adus pe marginea prăpastiei şi aproape de catastrofă”, a spus ea, cu referire indubitabilă la criza din zona euro.

Angela Merkel şi-a anunţat târziu sprijinul pentru politicianul luxemburghez. “Ca membru PPE, l-am propus pe Jean Claude Juncker ca preşedinte al Comisiei Europene. L-am susţinut. Nu am uitat asta, la o zi după alegeri. Dar sunt obligată să respect tratatele UE”, a spus cancelarul Merkel la finalul summit-ului informal.

Jean Claude Juncker primeşte şi sprijinul socialistului Francois Hollande

Declaraţiile cancelarului german a suscitat consternare în rândul oponenţilor politici, din grupul de centru-stânga. Socialiştii au fost de acord să îi ofere fostului premier din Luxemburg prima şansă de a forma o majoritate.

“Este absurd că Junker are susţinerea noastră să înceapă negocierile şi este blocat de liderii UE din propria sa familie politică, PPE”, a postat pe Twitter Hannes Swoboda, liderul socialiştilor din Parlamentul European.

Jean Claude Juncker a primit şi susţinerea unor lideri de centru-stânga. După declaraţiile liderului austriac, şi cel francez, preşedintele Francois Hollande, şi-a anunţat sprijinul pentru candidatul PPE.

Speriat de rezultatele extremiştilor la alegerile din Franţa, liderul de la Elysee i-a criticat pe opozanţii luxemburghezului şi le-a spus că nu există alternativă.

“Sunt candidaţi care nu îi vor pe niciunul dintre candidaţii propuşi. Aşa că trebuie să găsească o soluţie şi coerenţă internă”, le-a spus Francois Hollande jurnaliştilor.

Pe cine susţine România

Liderii români sunt şi ei de părere că preşedinţia CE trebuie să revină PPE.

Prima şansă o are “un reprezentant PPE şi noi vom susţine acest lucru fără rezerve”, a spus preşedintele Traian Băsescu. “Un reprezentant PPE”, potivit afirmaţiilor preşedintelui, poate însemna nu neapărat candidatul Jean Claude Juncker.

Totuşi, într-un interviu acordat unei publicaţii de la Bruxelles, şeful statului român a spus că trebuie să fie Jean Claude Juncker, pentru că trebuie să prevaleze fair play-ul. Iar PPE l-a desemnat, înainte de alegerile europene, pe fostul premier din Luxemburg drept candidat al partidului politic european pentru şefia Comisiei.

Chiar şi premierul social-democrat la României, Victor Ponta, a spus marţi că liderul PPE Jean-Claude Juncker este îndreptăţit, dat fiind rezultatul votului la nivel european, să ocupe postul de şef al Comisiei Europene. Prim ministrul român a participat marţi la Bruxelles, la reuniunea familiei sale politice europene,

Victor Ponta a spus că social-democraţii europeni recunosc rezultatul votului de la euroalegeri, PPE are un scor mai mare şi este firesc ca popularii să aibă postul de preşedinte al Comisiei Europene.

“Dar să fie domnul Juncker, să nu pună pe altcineva că altfel păcălim alegătorii şi nu ne mai crede nimeni în 2019”, a spus Victor Ponta.

Herman Van Rompuy trebuie să prezinte liderilor europeni rezultatul negocierilor în 26-27 iunie, la reuniunea ordinară, de vară a acestora. Bătălia se anunţa mai degrabă una interinstituţională decât una politică.

În condiţiile în care socialiştii europeni cred că Jean Claude Juncker trebuie să încerce formarea unei majorităţi şi sunt conştienţi că, fără ei, ei va fi foarte greu să o facă, totul se reduce la negocierea unor poziţii de conducere la nivel european. Angela Merkel a vorbit despre o majoritate PPE-S&D, pe modelul german şi probabil asta va fi soluţia.

Însă o bătălie interinstituţională se desfăşoară în subsidiar: Parlamentul European vrea puteri mai mari, putere de decizie asupra şefului Comisiei, pe care oricum trebuie să îl voteze. Este o “bătălie” cu şefii de stat şi de guvern ai ţărilor europene, iar tratatele UE sunt itnerpretate de cele două părţi în modul favorabil fiecăreia dintre ele.

Citiţi şi:

Negocieri la Bruxelles – Liderii grupurilor politice din PE au stabilit ca J.C. Juncker să formeze majoritatea parlamentară. Liderii statelor UE discută şefia Comisiei Europene

 

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »