Luxembourg spune "Nu" noii legislatii anti-fraudă în UE

De Elena Poenaru | 15.5.2013 .

Luxemburg, unul dintre cele mai mici, dar mai bogate state din UE, a spus NU unei noi legislaţii de

best computer repair software

combatere a evaziunii fiscale, relatează EUObserver.

Ministrul de Finanţe, Luc Frieden, a declarat, la Bruxelles, că ţara sa nu va fi de acord cu directiva privind taxa pe conturile bancare, pentru că mai sunt necesare câteva clarificări. El a adăugat: “În acest moment, ne lipseşte precizia legată de mai multe întrebări care au nevoie de răspunsuri. Nu ştim cum vor fi acestea transpuse în legislaţia europeană şi nu ştim sigur că toate portiţele de scăpare au fost închise, în special anumite prevederi pe care nu le acoperim”, a spus el.

Comisia Europeană a încercat să-şi modernizeze legislaţia anti-fraudă, în ultimii 8 ani. Legea sa din 2005 forţează statele membre să facă un schimb automat de informaţii despre depozitele naţiunilor UE.

Dar acesta conţine scăpări legate de veniturile acumulate din fonduri de investiţii, pensii, fonduri de încredere sau fundaţii.

De asemenea, lipsesc Austria şi Luxemburg.

Cele două centre financiare sunt exceptate de la plata unor taxe până când cinci state din afara UE,  paradisuri fiscale, nu le acceptă şi ele: Andorra, Liechtenstein, Monaco, San Marino şi Elveţia.

Refuzul Luxemburgului de a accepta propunerea o pune în contradicţie  cu celelalte state membre UE, printre care Franţa, Germania şi Marea Britanie. Liderii UE vor dezbate problema la un summit ce va avea loc în 22 mai.

Luxemburg are doar 500.000 de locuitori, dar are un PIB pe cap de locuitor de trei ori mai mare ca media din statele UE. Bogăţia vine din serviciile financiare. Sectorul bancar valorează de 22 de ori cât mărimea economiei.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »