Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 4.12.2012 .
Poliţia slovenă a făcut uz de gaze lacrimogene, luni seara, pentru a dispersa o manifestaţie la Maribor, al doilea mare oraş din ţară, desfăşurată până atunci fără probleme, la care au participat între 6.000 şi 10.000 de persoane, pentru a cere demisia primarului de centru-dreapta Franc Kangler, suspectat de corupţie.
Potrivit poliţiei, 20 de persoane au fost arestate. “În acest moment (20.10 GMT, 22.10, ora României), poliţia ia măsuri pentru a restabili ordinea la Maribor”, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Bartolo Lampret, potrivit Agerpres.
“Situaţia a degenerat în cursul după-amiezii, când manifestanţii au început să arunce cu pietre, sticle şi dispozitive pirotehnice în primărie”, a adăugat el.Un elicopter al poliţiei a fost trimis pentru a cere prin portavoce manifestanţilor să părăsească piaţa după miting, iar poliţia a chemat întăriri.
Agenţia slovenă de presă STA a anunţat 9 răniţi, 4 poliţişti şi 5 manifestanţi.
Grupul “Franc Kangler trebuie să demisioneze din postul de primar al oraşului Maribor”, care a chemat la manifestaţie, luni seară, a adunat deja peste 30.000 de fani pe reţeaua de socializare Facebook. El a fost creat în octombrie, când municipalitatea a instalat radare fixe în centrul oraşului, având ca rezultat mii de amenzi.
În noiembrie, Comisia naţională pentru lupta împotriva corupţiei l-a acuzat pe Franc Kangler, primarul din Maribor din 2006, de corupţie şi abuz de putere. Publicarea acestui raport a întărit mişcarea de protest.
La 26 noiembrie, 10.000 de persoane au luat parte la o manifestaţie, în cursul căreia s-au produs incidente între un grup de protestatari şi poliţie. Poliţia a făcut 27 de arestări şi şapte poliţişti au fost răniţi.