Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 9.7.2013 .
Guvernul britanic speră să obţină “reforme importante” în UE, fără să fie nevoit să apeleze la schimbarea Tratatului european, a spus ministrul britanic pentru Europa, David Lidington (foto).
“Sunt optimist că putem câştiga sprijin din partea altor state”, a spus el, citat de BBC News.
Printre aceste reforme s-ar număra crearea unei pieţe unice funcţionale pentru servicii şi un rol mai important al Parlamentelor naţionale în afacerile europene, a explicat oficialul de la Londra.
În privinţa reformei “este o glumă să ne imaginăm că am putea trăi izolaţi”, le-a spus Lidington jurnaliştilor. El a prezentat ideile conservatorilor despre un nou acord între Marea Britanie şi Uniunea Europană, la un briefing organizat de Asociaţia Jurnaliştilor Europeni. (AEJ).
Schimbarea Tratatului european este o problemă spinoasă pentru politicienii europeni. Tratatul de la Lisabona a avut nevoie de aproape un deceniu de negocieri şi mai multe referendumuri naţionale au dus la repingerea planurilor UE.
Politicile sociale şi de pe piaţa forţei de muncă au fost percepute de mult timp ca fiind un domeniu în care conservatorii premierului David Cameron ar dori să recâştige puterile din partea UE pentru Londra. Ei susţin că serviciile publice şi afacerile sunt supraîncărcate de regulamentele UE privind angajarea, cum ar fi Directiva privind Programul de Muncă.
Dar Lidington a precizat că “Marea Britanie nu vrea să se retragă din Europa socială”, pentru că liberal-democraţii, partenerii de coaliţie ai conservatorilor, au o viziune diferită. “Trebuie să luăm în considerare marja de negociere”, a mai precizat ministrul.