Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 11.11.2013 .
Ambasadorul britanic la Berlin a fost convocat la Ministerul german de Externe, pentru a răspunde acuzaţiilor de spionaj, scrie BBC.
Ziarul The Independent a relatat, marţi, că pe acoperişul ambasadei Marii Britanii din Berlin era instalat un post top-secret de interceptare a convorbirilor. Cum clădirea se afla foarte aproape de Parlamentul şi Cancelaria germană, se presupune că vizaţi erau politicienii şi junaliştii de acolo.
Publicaţia britanică citează documente dezvăluite de contractorul NSA Edward Snowden, care sugerează că Marea Britanie ar folosi echipamente de înaltă tehnologie, pe acoperişul ambasadelor SUA şi regatului Unit al Marii Britanii ;i Irlandei de Nord, aflate la mică distanţă una de alta.
Orice astfel de activitate ar încălca legislaţia internaţională, spune Berlinul.
Un purtător de cuvânt al lui David Cameron a precizat că premierul nu a vorbit cu cancelarul german despre acuzaţiile de spionaj, şi nici nu există planificată o astfel de discuţie, iar relaţiile dintre ei sunt “excelente”. El a refuzat să comenteze problemele de securitate, dar a spus că serviciile secrete britanice au acţionat “într-un cadru perfect legal şi clar”.
Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a cerut ca ambasadorul britanic, Simon McDonald, să vină la minister pentru a răspunde personal acestor acuzaţii, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului.
“Şeful departamentului pentru Europa a cerut un răspuns la informaţiile prezentate de presa britanică şi a arătat că interceptarea comunicaţiilor din interiorul unei misiuni diplomatice ar reprezenta un comportament contrar legii internaţionale”, a explicat el.
Potrivit relatărilor The Independet, documentele NSA, în coroborare cu fotografiile aeriene şi datele privind alte acţiuni de spionaj din Germania, sugerează că britanicii aveau o operaţiune sub acoperire, în apropiere de Bundestag şi de birourile Angelei Merkel. Fotografiile aeriene ale ambasadei din Berlin arată o construcţie albă, de forma unui cort, cu geamuri opace, care ar fi fost ridicată de la deschiderea misiunii, în anul 2000.
Echipamentele din interiorul unităţii ar fi avut capacitatea de a intercepta convorbirile telefonice, datele wi-fi şi comunicaţiile la distanţă din capitala germană, precizează sursa citată.