Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Paula Safta | 18.5.2012 .
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, care s-a exprimat în favoarea Greciei de a rămâne în zona euro, a vizitat capitala naţiunii pe 18 mai, scrie NewEurope.
De la Atena, prin intermediul iPhone-ului său, Schulz a publicat pe Twitter: “În Europa, vorbim foarte mult despre Grecia, dar nu suficient cu grecii. Acesta este motivul pentru care eu sunt astăzi în Atena, pentru a vorbi cu ei şi a-i asculta pe greci”.
Schulz a avertizat, de asemenea, împotriva oricărei ieşiri din zona euro a Greciei, spunând că economia ţării s-ar putea prăbuşi în scurt timp, dacă abandonează moneda unică.
În timpul excursiei sale de o zi la Atena, Schulz a fost primit de Preşedintele Republicii, Karolos Papoulias şi a avut întâlniri cu lideri de partide, reprezentanţi ai grupurilor sociale şi cu elevii.
Schulz crede că o ieşire din zona euro ar fi un început al unui nou ciclu negativ: “Eu nu spun că această opţiune nu există, dar o consider foarte riscantă”.
El a încercat să transmită liderilor greci mesajul cum că el nu crede că fiecare opţiune a fost încercată în a stabiliza peisajul politic şi economic al Greciei şi a avertizat împotriva “tuturor acelor oameni care pariază pe prăbuşirea zonei euro”.