Mii de copii din Napoli abandonează şcoala ca să muncească sau să se afilieze Mafiei pentru a întreţine familia

De Paula Safta | 2.4.2012 .

Copiii din Napoli muncesc sau se afiliază cu mafioţi, pentru a pune pe masă o pâine (Foto: Le Monde)

În Campania, regiunea Napoli, printre cele mai sărace din Europa, mii de copii cu vârste fragede, chiar de zece ani, părăsesc şcoala pentru a-şi ajuta părinţii să o scoată la capăt şi sunt obligaţi să muncească la negru sau sunt recrutaţi de mafie pentru comisioanele sale. 54.000 de copii din regiunea Napoli au părăsit sistemul şcolar între 2005 şi 2009, iar 38% dintre ei au mai puţin de 13 de ani, după cum arată un raport de anul trecut, scrie PressEurop.

La vârsta lor, ei sunt băieţi de prăvălie, chelneri, ucenici coafori, mici mâini în pielăriile de la ţară şi marochineriile de marcă, artizani ambulanţi în pieţe. “Desigur, am fost întotdeauna cea mai săracă regiune din Italia. Dar asta este ceva de nemaivăzut de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial”, spune Sergio D’Angelo, primar adjunct la primăria din Napoli. “La 10, aceşti copii muncesc deja douăsprezece ore pe zi, o adevărată negare a dreptului lor de a creşte”, adaugă el.

Criza italiană a lăsat urme, iar din 2008, reformele fiscale succesive au impus reduceri bugetare drastice. Campania a desfiinţat, în iunie 2010, venitul minim garantat şi a aruncat peste 130.000 de familii care beneficiau de el în mizerie.

În Napoli, copiii din familii sărace nu mai au de ales decât să se agaţe de şcoală sau să lucreze la negru. A treia opţiune este să se înroleze în Camorra, mafia napolitană. Împotriva acestei alegeri brutale se luptă Giovanni Savino, 33 de ani, educator specializat. Domeniul lui este unul dintre cele mai proaste cartiere din Napoli: Barra, adevărat supermarket al drogurilor, o zonă tulbure, împănată cu blocuri înalte, dărăpănate sub influenţa clanurilor Camorra.

În fiecare săptămână, Giovanni Savino merge la şcoala elementară din cartier, Rodino, în inima locuinţelor sociale. Aici traficul este în toi şi un copil din doi are peste o sută de zile de absenţe pe an.

Potrivit legii, după şaizeci de zile de absenţe, copiii ar trebui să fie deja expulzaţi. Directoarea şcolii, Annunziata Martire, dar şi educatorul, luptă împotriva timpului: o dată pe săptămână, ea îi dă o listă de absenteişti. Giovanni Savino are zece zile pentru a găsi o soluţie înainte de intervenţia serviciilor sociale. Cel mai adesea, el este cel care se ocupă ca aceştia să treacă brevetul, adică examenul de sfârşit de şcoală elementară, în calitate de candidat liber, pentru a evita ca aceştia să fie smulşi de lângă rudele lor şi plasaţi în familii gazde. Funcţionarii primăriei nu mai îndrăznesc să se apropie de turnurile sociale şi puţini educatori sunt capabili, precum Giovanni Savino, să pătrundă în Barra.

Giovanni Savino este un om furios, împotriva mafiei, faţă de o educaţie deficientă, şi împotriva statului, “care abandonează aceşti copii”. În Italia nu există nici un oficiu de stat de ajutor social. Ajutoarele pentru tineri şi familii depinde de energia depusă de 150 de asociaţii care se bazează exclusiv pe subvenţii de la primărie. De la criză, fondul ajutoarelor sociale a fost redus cu 87%. De doi ani, cei douăzeci de mii de educatori ai Campaniei nu mai primesc salarii şi trebuie să se îndatoreze pentru a lucra.

Giovanni Savino a smuls deja zeci de copii din ghearele lăcomiei unor angajatori lipsiţi de scrupule sau ale clanurilor mafiote care vin aici să-şi recruteze viitorii soldaţi.

Carlo este unul dintre primii scăpaţi. La 13 ani, copilul-criminal deja tatuat, fura şi înjunghia la cererea clanului Aprea. Patru ani mai târziu, Carlo a devenit mâna dreaptă a lui Giovanni Savino, căruia îi arată o loialitate absolută: “El nu te ajută numai cu brevetul. Nu te lasă baltă. Mi-a salvat viaţa”. După Carlo, a fost Marco, dependent de cocaină la 12 ani şi hoţ de buzunare. Şi Ciro, bun elev, devenit chelner, pentru a-şi salva familia prinsă de gâtlej de cămătari mafioţi.

Iar despre cel din urmă, Pasquale, 11 ani, Giovanni Savino spune că este pentru el cea mai mare provocare. Când l-a luat sub aripa lui, cu nouă luni în urmă, Pasquale părăsise şcoala şi nu mânca niciodată pe săturate. Pentru a-şi ajuta familia, băiatul descărca lăzi într-un supermarket. Noaptea, se ducea să fure cupru din depozitele de deşeuri sau în magaziile Trenitalia. “Prinzi firul, îl arzi, aşa, apoi îl tai ca să-l faci ghem”, explică acesta, sfidător.

În cartierul Barra, cuprul şi aluminiul se vând la negru cu 20 de euro pe kilogram. Şi traficul este afacerea copiilor. Când este întrebat ce vrea să facă mai târziu, Pasquale amuţeşte brusc. Apoi, plânge: “Voi face ce voi putea”.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »