Mii de firme își mută sediul din Catalonia. Mediul de afaceri, acuzat că nu a vorbit public despre acest risc

De Iulian Soare | 22.10.2017 .

Aproape 1.200 de firme au demarat deja procedurile pentru a-și muta sediul social din Catalonia, după refendumul în care s-a votat independența regiunii, din cauza crizei politice declanșate și a incertitudinilor implicate de aceasta.

Planurile secesioniștilor ar putea fi spulberate de acest fenomen d eproporții, scrie El Pais.

Regiunea numără aproximativ 500.000 de societăți, din care 7.000 sunt investitori străini, și generează 19% din produsul intern brut al Spaniei.

Numărul celor care au anunțat o astfel de intenție este însă mult mai mare, pentru că incertitudinea va dura, iar piețele urăsc incertitudinea, scrie El Pais:

Printre cele care au demarat demersurile se numără giganți precum băncile CaixaBank și Banco Sabadell sau grupul de gaze naturale Gas Natural, precum și societăți de talie mijlocie precum producătorul de vin Codorniu și grupul alimentar Idilia Foods.

Un sondaj efectuat de organizația patronală Pimec, dedicat IMM-urilor, arată că:

  • aproximativ 1.300 de companii cu mai puțin de 250 de angajați au decis să își mute sediul social, fără a demara însă în mod oficial procedurile administrative
  • aproape 35% din companiile intervievate estimează că actuala criză le va afecta economic
  • 19% susțin că și-au înghețat investițiile sau intenționează să facă acest lucru
  • 2% din societăți, adică aproximativ 2.600 de firme, au declarat că și-au schimbat banca în ultimele săptămâni, fără a preciza însă dacă este vorba de un transfer de la o bancă catalană către o bancă situată în altă parte a Spaniei.

Mediul de afaceri, acuzat că nu avertizat secesioniștii în legătură cu riscurile economice

Oamenii de afaceri din regiune sunt criticați acum că nu au avertizat Catalonia de urmări, pentru că intervenția lor înainte de referendum ar fi putut opri mișcarea secesionistă:

Josep Borrell, fost ministru și fost vicepreședinte al Parlamentului European: “Nu puteați vorbi înainte? De ce nu ați public ceea ce ați spus în privat? Dacă ați fi făcut-o, am fi putut evita toate acestea.”

Persoane influente din mediul academic, bancar și mediul de afaceri susțin că au discutat cu liderii secesioniști despre toate aceste pericole.

“Este adevărat că poate nu am spus suficient public. Dar am vorbit în particular și cu Mas și cu Puigdemont (Artur Mas și Carles Puigdemont – liderii mișcării secesioniste – n. red.). Le-am spus că s-ar putea întâmpla asta, dar nu ne-au crezut. Au vrut să- creeadă pe cei care au susținut  că așa ceva nu se va întâmpla niciodată”, a explicat un membru al asociației catalane Work Support.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Victor Bratu

Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Premierul Viorica Dăncilă o susține în continuare,  necondiționat, pe Rovana Plumb, pe care a propus-o pentru un post de comisar european din partea României. „Tot […] ... 
Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Infringement pe gaze: Comisia Europeană păsuiește România. Piața va fi liberalizată până la 1 aprilie 2021

Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un […] ... 
Citeste mai departe »

Iulian Soare

Casa Albă ia în considerarea delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Administrația Trump ia în considerare măsura extremă  a delistării companiilor chineze de la bursele americane, potrivit unor surse citate de Reuters. Decizia ar duce escaladarea  […] ... 
Citeste mai departe »

Alexandra Pele

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Marea Britanie / Peste 180.000 de români și-au depus actele pentru statutul post-Brexit

Aproape jumătate dintre românii înregistraţi în Marea Britanie şi-au depus documentele pentru obţinerea statutului pre-settled, a declarat Adina Bădescu, şef birou Brexit din cadrul Ministerului […] ... 
Citeste mai departe »

Planul BCE de susținerea a țărilor din zona euro a demarat: îl însoțesc îngrijorările

Pericolul de ieșire a unor state din zona euro pare a fi trecut odată cu verdictul Curții Constituționale din Gernmania în favoarea implicării financiare a […] ... 
Citeste mai departe »

Dilema zilei: Redresare prin austeritate sau creştere prin relaxarea deficitelor?

Modelul creşterii pe baza unor deficite relaxate a fost utilizat pe scară largă în democraţiile occidentale în ultimele decenii, întrucât aduce atât dividende politice ( […] ... 
Citeste mai departe »

societate

Studiu ECFR: Europenii, SUA și garanția securității. Opiniile din România

Cetăţenii europeni nu ar mai considera că Statele Unite sunt garantul securităţii Europei, ci ar prefera consolidarea rolului Uniunii Europene pe plan global, printr-o abordare […] ... 
Citeste mai departe »

Vacanțele europenilor / Românii, cea mai mică pondere a concediilor în străinătate, cele mai mici cheltuieli medii per călătorie

Aproximativ 467 de miliarde de euro au cheltuit cetățenii europeni, în 2017, pentru călătorii, iar 26% din acest total le-a revenit germanilor, conform Eurostat. În […] ... 
Citeste mai departe »

Oficial, numărul românilor emigrați anul trecut, mai mic decât cel din 2017. Rectificările vor răsturna situația

Numărul românilor plecați anul trecut în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost de 238.926, mai mic decât cel din 2017, […] ... 
Citeste mai departe »

România, Polonia și statele baltice – o dură declarație comună, la 80 de ani după Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Lituania, Letonia, Estonia și Polonia au semnat o declarație comună cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în care […] ... 
Citeste mai departe »

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov a fost publicat de Moscova la 80 de ani de la semnare

Într-o încercare de a-i convinge pe aceia care continuă să nege existenţa protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul rus a decis să-l publice şi să […] ... 
Citeste mai departe »