Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Elena Poenaru | 23.7.2013 .
Miniştrii de Externe din ţările UE au subliniat, luni, că tensiunile pe marginea accesului la apă vor creşte în următorul deceniu şi ar putea pune în pericol stabilitatea în multe părţi ale lumii, relatează EurActiv.
De asemenea, ei au evidenţiat potenţialul “diplomaţiei apei” şi nevoia de a promova o cooperare bazată pe experienţa UE.
Securitatea hidrologică a fost un subiect discutat în urma unei decizii luate anterior, ca miniştrii să dezbată periodic problemele pe termen lung de importanţă maximă. Nu a fost însă discutat la reuniunea miniştrilor de la Bruxelles, de luni, niciun conflict specific în ceea ce priveşte deficitul de apă.
Pe agenda ministerială au existat probleme care au inclus procesul de pace din Orientul Mijlociu şi lista organizaţiilor teroriste, şi nu s-a mai ajuns la acest subiect economic.
O sursă diplomatică a declarat pentru EurActiv că miniştrii au susţinut, însă, concluziile Consiliului, pregătite înainte de reuniune.
Oficialii au recunoscut că orice conflict legat de apă sau lipsa acesteia poate pune în pericol stabilitatea şi securitatea în multe ţări din lume, afectând interesele UE şi pacea internaţională.
Schimbările climatice şi dezvoltările demografice sunt percepute ca agravând situaţia.
Circa 783 de milioane de oameni, 11% din populaţia lumii, nu are acces la surse îmbunătăţite de apă potabilă, potrivit cifrelor ONU.
Miniştrii au subliniat că apa şi condiţiile sanitare trebuie luate în considerare atunci când va fi redactat un nou protocol privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, care expiră în 2015.
De asemenea, miniştrii au subliniat nevoia acordării mai multor şanse la putere femeilor, atât în comunităţile civile, sociale şi locale, cât şi o voce mai puternică în “diplomaţia apei”.