Victor Bratu
Premierului Dăncilă o susține „în continuare necondiţionat” pe Rovana Plumb pentru funcția de comisar european

Citeste mai departe »
De Iulian Soare | 23.6.2013 .
Comercializarea ţigărilor “slim” nu va fi interzisă, iar imaginile de avertizare asupra fumatului vor acoperi 65% din suprafaţa pachetului, au decis, vineri, la Luxemburg, miniştrii europeni ai sănătăţii din statele membre UE.
Germania, Italia, Grecia, Portugalia şi Bulgaria s-au coalizat pentru a limita avertismentele privind pericolele pentru sănătate la 65% din suprafaţa totală a pachetului de ţigări, faţă de 75% cum prevedea propunerea Comisiei Europene din decembrie anul trecut.
De asemenea, o minoritate de blocaj a reuşit să împiedice adoptarea unei interdicţii privind comercializarea ţigărilor “slim”, una dintre prevederile propunerii CE care a suscitat mari discuţi, şi faţă de care s-a opus şi România în trecut.
Acordul este considerat totuşi un mare progres, a declarat un negociator, în condiţiile în care în prezent avertismentele de pe pachetele de ţigări sunt limitate la 40% din suprafaţă.
Germania nu a reuşit să blocheze interdicţia de vânzare a ţigărilor şi produselor de tutun pe internet, apărată de Spania şi Franţa. Fiecare ţară va putea adopta dispoziţii naţionale şi statele care autorizează vânzarea la distanţă vor trebui “să împiedice acest lucru în ţările care îl interzic”, a explicat un alt negociator.
Negocierile au fost dificile şi poziţia adoptată în cele din urmă de miniştrii sănătăţii reprezintă un compromis smuls cu mari eforturi mai multor miniştri ai sănătăţii care au acordat mai multă atenţie intereselor industriei tutunului decât sănătăţii publice, a subliniat preşedinţia irlandeză.
“Nu trebuie să sacrificăm vieţile copiilor noştri pentru interesele industriei. Tutunul provoacă moartea a 700.000 de europeni în fiecare an”, a declarat ministrul sănătăţii din Irlanda, James Reilly, în deschiderea dezbaterii.
Parlamentul European urmează să-şi exprime poziţia asupra măsurilor adoptate de Consiliu şi este foarte posibil să nu fie de acord cu anumite dispoziţii, precum autorizarea vânzării ţigaretelor “slim” şi reducerea cu 10% a suprafeţei avertismentelor privind pericolele fumatului.